Alexandru Chipciu va ajunge astăzi în Belgia pentru un control medical amănunțit și pentru a semna contractul cu noua sa echipă.
Steaua rămâne fără cel mai bine plătit jucător din lot! Steaua și Anderlecht au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al lui Alexandru Chipciu, cel care încasa 30.000 de euro lunar, iar jucătorul va pleca din Olanda direct în Belgia pentru a semna contractul cu noua sa echipă.
Gigi Becali a anunțat că în conturile clubului vor intra acum 3 milioane de euro plus alți 500.000 de euro bani care vor veni din performanțe și alte bonusuri. "Dacă picam cu Anderlecht în turul trei preliminar, Chipciu nu mai pleca nicăieri, rămânea la Steaua. Dar i-am cerut și lui MM părerea și mi-a spus să îl dau, are 27 de ani, să încerce și el altceva", a spus Becali.
"Ana a negociat cu belgienii"
De mutarea lui Chipciu la Anderlecht s-a ocupat soția antrenorului, Anamaria Prodan, aceasta venind special în Belgia pentru a discuta cu președintele clubului toate detaliile transferului.
"Gigi Becali a decis ca reprezentantul clubului la negocieri pentru vânzarea lui Chipciu să fie soția lui Reghe. Aceasta a fost mandatată să vorbească cu președintele clubului pentru transferul lui Alex, iar președintele Argăseală să fie cel care semnează și parafează actele în numele Stelei", spun sursele ziarului.
Aceleași surse au dezvăluit că oferta inițială pentru Chipciu era de 2,6 milioane de euro, dar în urma discuțiilor și a insistenței belgienilor pentru transferul mijlocașului suma a urcat până la 3 milioane.
"Actele au fost trimise"
Aflat la Nyon, Valeriu Argăseală a discutat despre plecarea lui Chipciu în direct la sportro: "Anderlecht a trimis documentele, le verifică departamentele juridice ale ambelor părți. Facem modificări mici, dacă mai sunt. Nu sunt modificări de esență pentru că joi seară am căzut de acord și rămâne ca sâmbătă să finalizăm documentele. Jucătorul urmează să facă vizita medicală și să semnăm contractul. Alex probabil s-a gândit la o nouă perspectivă în cariera lui, una mai bună. El e un caracter puternic și nu trebuie să aibă emoții că va pleca din România!".
"Reghe o să joace în față cu Popa, Stanciu și Hamroun în primul meci. I-am zis că o să îl vând pe Chipciu. Mi-a zis că avem jucători pe care trebuie să-i propulsăm"
Gigi Becali, patron Steaua
3titluri de campion al României, o Cupă a României, o Supercupă a României și o Cupă a Ligii a câștigat Alexandru Chipciu în tricoul Stelei
{{text}}