O Sală Polivalentă clujeană animată i-a întâmpinat ieri pe Mergea și Tecău, cei de la care se aștepta să mențină echipa României în cărți contra Spaniei, în această întâlnire care contează pentru turul secund al Grupei I, Zona Europa-Africa.
Cei doi dubliști, care au jucat și vor mai juca anul acesta împreună având ca obiectiv JO de la Rio de Janeiro, au avut o temă dificilă de rezolvat în față. Îi înfruntau pe campionii de la Roland Garros, Feliciano și Marc Lopez.
Spaniolii, asistați de pe margine de căpitanul Conchita Martinez, au luat primul set cu 6-3, după un break făcut repede. În al doilea însă, românii au făcut pasul agresiv încă de la început și l-au survolat cu 6-1. 1-6 în al treilea și victoria părea mai aproape de iberici, dar a urmat un act echilibrat.
La 6-5, pe serviciul lui Marc, ai noștri au returnat aspru și au trimis meciul în decisiv, unde din nou un singur break a fost suficient pentru a pecetlui o victorie plină de emoție. "Au fost importante seturile în care am început păstrându-ne serviciul, pe acelea le-am câștigat", a spus Horia, care a subliniat și acel final de set 4, care le-a dat impulsul pentru decisiv.
Florin a mulțumit publicului, care i-a încurajat tot timpul: "Asta e ceea ce ne-am dorit mereu, să jucăm în asemenea atmosferă și să putem oferi victorii cât mai frumoase". Azi se dispută celelalte meciuri de simplu rămase, Marius Copil-Roberto Bautista Agut și Adrian Ungur-Feliciano Lopez.
România-Spania 1-2
Vineri
Marius Copil-Feliciano Lopez 6-7(4), 7-5, 4-6, 6-3, 3-6
Adrian Ungur-Roberto Bautista Agut 3-6, 2-6, 1-6
Ieri
Florin Megea/Horia Tecău-Feliciano Lopez/Marc Lopez 3-6, 6-1, 1-6, 7-5, 6-3
Azi, ora13:00
Marius Copil-Roberto Bautista Agut
Adrian Ungur-Feliciano Lopez
{{text}}