Puciul declanşat vineri noapte, care a lăsat în urmă 265 de morți la Ankara și Istanbul, l-a îndepărtat definitiv pe "tricolor" de prima ligă turcă. Era deja înspăimântat de atâtea atentate teroriste. Nu va fi al 8-lea jucător român din Turcia.
O noapte de foc în Turcia. Un grup de lideri ai armatei a vrut să-l dea jos pe președintele Erdogan, profitând că acesta era în vacanță la Marea Egee, și a transformat țara într-un haos total. Surpriza a fost uriașă.
În câteva ore, trupele puciștilor au asaltat terestru și aerian punctele importante din Ankara. Televiziunea națională, palatul prezidențial, clădirea Parlamentului și sediul principalului serviciu de informații.
S-au culcat în fața tancurilor
Tiruri violente la sol, rachete lansate din elicoptere. Și la Ankara, și la Istanbul. Întunericul era sfâșiat de zgomotul și lumina gloanțelor și proiectilelor. Iar tancurile și blindatele au ocupat străzile.
S-a anunțat: "Legea Marțială a fost instituită". Au încercat să izoleze Turcia. Aeroporturile închise, la fel porturile, podurile blocate. Transmisia postului public, TRT, suspendată. Șeful Statului Major a fost luat ostatic.
Erdogan a apărut pe facetime, cerând ajutorul populației: "Ieșiți în stradă!". Apoi, CNN Turk i-a publicat mesajul: "Ocupați piețele și aeroporturile! Niciodată nu va exista o putere mai mare decât poporul".
Și oamenii au ieșit în stradă. Peste tot. S-au culcat în fața tancurilor, i-au înfruntat pe soldații din fața lor. Și forțele care-l susțineau pe președinte au recucerit pe rând toate obiectivele.
Până dimineață, puciștii au fost depășiți. Mulți s-au predat sub loviturile polițiștilor și civililor. Alții au fost arestați, inclusiv liderii. Lovitura de stat eșuase. Erdogan s-a întors la Istanbul: "Toți cei care au trădat țara vor plăti scump".
"Mi-e frică să mă întorc"
Avem șapte jucători în Turcia, patru dintre ei numai la Karabukspor. Acolo ar fi trebuit să ajungă Gabi Torje pentru al 3-lea sezon consecutiv în SuperLig. După Konyaspor și Osmanlispor, Karabuk.
Dar "tricolorul" a refuzat. "E prea periculos, mi-e frică să mă întorc", spunea el îngrozit de seria de atentate ce cutremurase țara. Iar acum, după tentativa de lovitură de stat, le-ar fi mărturisit apropiaților că, orice ar fi, nu va mai călca în Turcia.
"Cine îl va susține pe Gulen va fi în război cu Turcia"
Erdogan și guvernul turc susțin că în spatele puciului s-ar afla liderul musulman Fethullah Gulen, 75 de ani, scriitor, fost imam și cunoscut om politic care s-a autoexilat în Pennsylvania, SUA.
Aliat până în 2013 al actualului președinte, Gulen ar fi stat în spatele investigației împotriva corupției guvernului turc condus chiar de Erdogan, premier la acea vreme. "Cine îl susține pe Gulen va fi în război cu Turcia", a amenințat prim-ministrul Binali Yildirim. Guvernul său ia în calcul reintroducerea pedepsei cu moartea.
Fotbalul anulat
Aseară, Messi și Iniesta ar fi trebuit să joace la Antalya într-un meci demonstrativ organizat de Samuel Eto'o. Dar ei și-au anulat călătoria în ultima clipă, după puciul eșuat din Turcia. Și partida, la care erau invitate o mulțime de staruri, inclusiv Arda Turan, Puyol, Deco și Abidal, aflați deja în Antalya, a fost anulată. La fel cum nu s-a jucat nici Fenerbahce - Lyon, amânat deja după atentatul terorist ce a făcut 45 de victime pe 28 iunie la aeroportul din Ankara.
Români în Turcia
- B. Stancu - Genclerbirligi
- R. Rusescu - Osmanlispor
- V. Găman - Karabukspor
- I. Latovlevici - Karabukpor
- I. Neagu - Karabukspor
- M. Alexe - Karabukspor
- C. Tănase - Sivasspor (D2)
Cifrele unui dezastru:
- 265 de morți, inclusiv 47 civili, 41 de polițiști, 104 militari puciști
- 1.440 de răniți
- 2.839 militari puciști arestați (10 generali, 29 de colonei)
{{text}}