Sporturi   •   Gimnastica   •   SPECIAL

SPECIAL GSP Nadia, 40 de ani de la zborul perfect » Cum a luat Comăneci prima notă de 10 din istoria olimpică a gimnasticii

+2 Foto
Nadia sfidează gravitația la paralele inegale, evoluând în proba pe echipe de la JO 1976 // Foto: AFP

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 18 iulie 2016

Pe 18 iulie 1976, la Montreal, Nadia Comăneci lua prima notă de 10 din istoria olimpică a gimnasticii artistice, plutind ireal și grațios la paralele inegale.

Nadia Comăneci sărbătorește azi patru decenii de la o premieră în istoria gimnasticii. Zeița de la Montreal reușea să dea peste cap afișajele electronice la JO 1976, executând un exercițiu de vis la paralele inegale.

O plutire egală cu perfecțiunea pentru adolescenta de 14 ani, aflată la întâiul ei concurs mondial de anvergură. De ZECE, care a speriat și virgula de pe tabelă, uimind lumea.

A fost doar prima din cele 7 note maxime luate de Nadia în Canada și neprevăzute nici măcar de programatori! Nu era însă primul 10 al fetei din Onești.


Cu câteva luni mai devreme, executase fără cusur un exercițiu și la Cupa Americii, în Madison Square Garden din New York. Acolo unde, coincidență ori destin, în concursul masculin câștiga Bart Conner, viitorul soț de peste 20 de ani.

"Cu ea, totul devenea posibil"

"A transformat instant gimnastica artistică, încorsetată în coduri de punctaj, acrobații mecanice și stiluri șablon (URSS domina autoritar la feminin), într-un show de varietăți în care totul devenea posibil când românca își începea exercițiul. Comăneci a deschis noi drumuri în acest sport, tot ea a schimbat schemele și biotipul protagoniștilor. Exact de la Nadia, femeia gimnastă a lăsat locul adolescentei, pubere în multe cazuri", a scris Marca, punând-o lângă miturile Pele și Muhammad Ali.

De altfel, Comăneci e primul sportiv român inclus în International Gymnastics Hall of Fame.


"Nu am venit la Montreal să fac istorie. Nici nu știam că nimeni nu mai luase zece la Olimpiadă"

Nadia Comăneci, ambasador Laureus

"A fost un moment unic în istoria gimnasticii. Cu Nadia se încheie epoca de vis a gimnasticii. Tot ce urmează sunt mici capodopere tehnice cărora le lipseşte însă farmecul inegalabil al fetei din Oneşti"

Ioan Chirilă, în cartea sa "Nadia"

3medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă) și una de bronz (sol) a cucerit Nadia la JO 1976

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.