Mihai Costea pare că și-a găsit locul în Emiratele Arabe Unite, unde se descurcă excelent la Al Ittihad Kalba.
Cu 17 goluri și 10 pase decisive în 11 meciuri, Mihai Costea i-a convins pe șefi să-i prelungească contractul cu formația care a promovat în prima ligă.
”Mă simt foarte bine aici. Doar ce am început antrenamentele, singura problemă este căldura. Din 20 iulie vom veni în România, unde vom face o lună de cantonament. Vom sta o săptămână la munte și trei în București.
Mă bucur pentru alegerea făcută, sunt foarte apreciat aici, iar acest lucru mă face să dau tot ce am mai bun pentru echipă. Îmi doresc ca în sezonul viitor să am evoluții mai bune și să înscriu cât mai multe goluri pentru a-mi ajuta echipa.
Deocamdată nu mă gândesc la o plecare, mă concentrez doar la ce am de făcut pe teren, sunt fericit aici”, a declarat Mihai Costea pentru Digi.
{{text}}