FRF și LPF își continuă războiul, iar reprezentații Ligii Profesioniste de Fotbal au susținut astăzi o conferință de presă în care i-au atacat pe șefii Federației.
LPF acuză FRF că vrea să intervină peste Ligă și a criticat din nou decizia prin care cluburile sunt obligate să folosească un jucător sub 21 de ani.
"Astăzi avem dovada că FRF vrea să subjuge administrativ, financiar și sportiv Liga și toate cluburile din Liga 1. Se încalcă grav legile. Azi ne asumăm public și propunem ca în cel mai scurt timp ca toate cluburile care se află în insolvență să nu poată participa în Liga 1.
Vrem să fie un mecanism de control financiar, ca în Spania. Vrem să fie o limită a bugetului salarial, care să fie egală cu bugetul din drepturile TV. Cerem ca FRF să introducă urgent aceste măsuri.
Vrem ca în regulamentul de licențiere să se introducă din noul evaluarea datoriilor către stat. În cazul Rapidului, marea problemă care a dus la faliment a fost cea cauzată de datoriile către stat.
Până acum, FRF a încercat să creeze ideea că LPF nu vrea reforma fotbalului românesc. Cerem ca FRF să implementeze în scurt timp aceste reguli", a spus Justin Ștefan, secretarul general al LPF.
"REGULA U21 ESTE ILEGALĂ"
Secretarul general al LPF a vorbit și despre regula jucătorului sub 21 de ani obligatoriu pe teren, despre care a spus că este ilegală.
"Regula U21 este ilegală și discriminatorie pe criterii de vârstă și de naționalitate. Solicităm ca mâine regula să fie eliminată. Ne-am adresat Asociaței Ligilor Europene și ni s-a spus că regula afectează echipele și intervin asupra deciziei antrenorului de a avea la dispoziție cel mai bun "11". Această regulă nu este în conformitate cu legile europene", a declarat Justin Ștefan.
FĂRĂ ECHIPE ROMÂNEȘTI ÎN CUPELE EUROPENE?
Războiul dintre FRF și LPF ar putea duce la excluderea echipelor românești din cupele europene. Cele două părți trebuie să semneze mâine convenția, dar nu ajung la un acord. Liga acuză Federația că vrea să schimbe anumite clauze din convenție și există riscul să nu se semneze.
"FRF vrea să adauge următorul paragraf în convenție: «LPF beneficiază de autonomie administrativă, juridică și financiară, în limitele stabilite de FRF». Federația își creează pârghia pentru a veni și a spune «Pentru binele fotbalului, trebuie să dăm 7 milioane de euro din drepturile TV către alte cluburi». Ar putea să vină să ceară bani pentru Liga elitelor, să dăm 33% din banii necesari", a declarat Justin Ștefan.
"Dacă nu se semnează convenția, competiția va începe, iar la finalul ei ne vom ruga de FRF să omologheze rezultatele. S-ar putea ca la începutul sezonului viitor să nu avem echipe în cupele europene", a spus Gino Iorgulescu, președinte LPF.
{{text}}