Campionate

Maradona, reacție dură după transferul lui Higuain la Juventus: "Acele pisici grase care fac afaceri sunt cele care râd cel mai mult! Nimeni nu se gândește la suporteri"

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 24 iulie 2016

Fostul jucător al celor de la Napoli și antrenor al Argentinei, Diego Maradona, a condamnat transferul conaționalului său de la Napoli la Juventus.

Într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook, Maradona își exprimă regretul privind decizia atacantului de 28 de ani, însă nu îl consideră principalul vinovat în această situație.

"Mă doare situația lui Higuain, pentru că va merge la o rivală cum e Juventus. Dar nici nu putem învinovăți jucătorul. Un fotbalist are responsabilitate pentru el însuși și acele pisici grase care fac afaceri sunt cele care râd cel mai mult în acest caz. Nimeni nu se gândește la suporteri.

M-am săturat să spun că în ziua de astăzi pare să fie mult mai important să fii un bun om de afaceri decât să fii un președinte bun. Aceste lucruri nu se întâmplau pe vremea mea. Păcat că FIFA continuă să doarmă", a scris Maradona.

Higuain a făcut vizita medicală la Juventus și va semna probabil în următoarele zile cu campioana Italiei. Napoli ar urma să primească aproximativ 95 de milioane de euro pentru transfer.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.