Antrenorul lotului feminin de judo al României, Florin Bercean, va bifa în Brazilia a cincea Olimpiadă consecutivă.
Recunoaște că la Sydney, când și-a făcut debutul ca tehnician, nu-l cunoștea nimeni, presa nu se îngrămădea la interviuri. După rezultatele avute la Beijing și Londra, a devenit unul dintre tehnicienii de referință. "Acum judoul e sportul de la care toată lumea așteaptă medalii, dar nu știe cât e de greu să le obții", spune clujeanul.
La Rio, Florin Bercean le va sta în colț, pe tatami, Monicăi Ungureanu (48 kg), Andreei Chițu (52 kg) și Corinei Căprioriu (57 kg). "Trei fete extraordinare, oricare dintre ele pot urca pe podium", subliniază tehnicianul care mai poate doborî un nou record în 2016, după cele obținute în 2008 și 2012.
- Domnule Bercean, după atâția ani de antrenorat, mai există motivație?
- Cum să nu existe motivație? În performanță, zi de zi ai motivație, dacă îți stabilești obiective. Mie nu mi-a dispărut dorința și voința care sunt necesare îndeplinirii scopului de a lua medalii, de a te clasa cât mai sus. Sunt într-o permanentă concurență cu toată lumea. A apărut și oboseala după 20 de ani, dar mă autostimulez.
- Cum vă încărcați bateriile?
- Satisfacțiile mici te încarcă. Mă încarc acasă, mă relaxez cu familia. Soarele, aerul.
- Dacă aveți dificultăți la sală, cum faceți să nu se simtă treaba asta în familie, să nu duceți problemele de serviciu acasă?
- Din păcate, nu mă pot detașa chiar așa ușor. Viața nu e roz. Asta e o problemă pe care nu am putut să o rezolv. Nu mă pot debarasa imediat de greutățile de la sală și, de multe ori, soția mea îmi spune: "Domnul Bercean, trezește-te, vezi că ai ajuns acasă, nu ești la sală!". Dacă faci ceva din tot sufletul și te concentrezi pe ceea ce faci, nu ai cum să nu pui la suflet. Te gândești tot timpul la ce ai de rezolvat. Mă deranjează o grămadă de lucruri legate de judoul românesc, în general. Sunt o grămadă de oameni care te ajută să ai zile bune, să nu poți dormi noaptea. Viața e o combinație de probleme!
- Pe fiecare ciclu olimpic ați lucrat cu judoka vechi, dar a apărut și câte o sportivă nouă care s-a alăturat "veteranelor".
- Suntem șase antrenori și lucrăm de la toate nivelurile de vârstă, începând cu sportive de la 10-12 ani. Cele de 14 sunt combinate cu cele de 16, cele de 16 cu 18, 18 cu U21, U 21 cu U 23 și U 23 cu senioarele. E logic totul. E ca la școală. Educația nu o faci într-un an, te educi toată viața. Și e normal să apară nume noi.
- În 2008 ați adus prima medalie de aur judoului românesc prin Alina Dumitru. În 2012 ați doborât alt record, România a cucerit prima dată două medalii la o ediție, la judo. Ce urmează în 2016? Ce v-ar mulțumi acum.
- Eu îmi doresc foarte multe de la această ediție. Sunt tot trei sportive acum, ca și la Londra, sunt la aceeași categorie de greutate, sunt apropiate de vârstă, între 28 și 30 de ani. Așa multe îmi doresc că mi-e și rușine să le spun. Mi-aș dori în primul rând ca fiecare din sportivele astea, după foarte mulți ani de muncă, să se întoarcă fericită de la Olimpiadă. Eu am obiectiv să obțin o medalie.
- Și care dintre ele o să o obțină?
- Le-am spus fetelor: "Nu vă supărați pe mine că eu am stabilit obiectiv o medalie și voi sunteți trei! Fiecare dintre voi aveți obiectiv medalia!" Nu pot să-i spun uneia că tu iei medalie, nu ar fi corect față de celelalte. Și la Londra la fel am făcut. Cum să-i zic Alinei Dumitru: "Tu ești campioană olimpică, tu trebuie să iei medalie!" Și Andreea Chițu sau Corina Căprioriu de ce mai mergeau? E o metodă pe care o folosesc de mulți ani. Obiectivul general e al lotului, dar fiecare are targetul său.
- Nu e doar obiectivul dumneavoastră și al fetelor, ci al unui întreg colectiv nu?
- Normal! Eu sunt antrenorul coordonator al lotului și trebuie să coordonez activitatea în așa fel încât să meargă totul bine. Am un masor, am un doctor, un psiholog, o colegă cu care mă consult. Am alte colege la grupele mai tinere, lucrăm toți mână în mână. Chițu, să vorbim de ea, până a ajuns la noi, a trecut prin mâna Geaninei Andreică, a Laurei Moritz. Pot să spun că am muncit într-o echipă. Ce ar însemna ca unii să tragă într-o direcție și alții în cealaltă? La noi, la români, se întâmplă. La judo feminin noi mergem în aceeași direcție, încercăm să mișcăm același suflet.
- Presiunea mare în lot e pe Andreea Chițu, având în vedere că Monica Ungureanu e debutantă, iar Corina Căprioriu are deja o medalie?
- O parte din presiune trebuie să o preluăm noi, e clar. Distribuirea obiectivelor la toate trei ia povara de pe umerii ei. Încercăm toți cei din jurul lor să luăm din responsabilitatea lor. Încercăm ca toți cei care intră în contact cu ele să nu le repete de foarte multe ori "noi așteptăm să ieși campioană", "tu vei ieși campioană", "nu-i așa că vei ieși campioană?" Toți sportivii care merg la Rio vor să ia medalie. Un japonez, un rus, un italian merg acolo să ia locul 9?! Avem un psiholog care discută cu ea ca să depășească astfel de momente.
- La Beijing v-ați pregătit cu Tani Ryoko pentru Alina Dumitru. Acum aveți adversare la fiecare categorie?
- Pentru Dumitru Alina ne-am antrenat la Beijing cuTani Ryoko pentru că japoneza o bătuse pe Alina de fiecare dată. Alina tot timpul pica cu ea. Acum nu suntem chiar în situația aia. Sigur, Corina o are pe Matsumoto, japoneza care a învins-o în finala olimpică, ajutată de Corina, a bătut-o la Mondiale. Ne pregătim pentru un adversar fenomenal. Ne pregătim și la Chițu pentru anumiți adversari, dar care au luat și bătaie, pe care Andreea i-a mai învins. Și atunci diferă felul în care te pregătești. Trebuie să ai în vedere vreo 20 de sportivi care pleacă toți cu șanse la medalie. Eu mă gândesc cu groază că toată lumea vorbește că noi luăm vreo 2 medalii, mai ia scrima vreo 5, handbalul, halterele.
- Presiunea e acum pe scrimă, pe judo, pe handbal, după ce gimnastica nu s-a calificat cu echipele, sunt mai puține oportunități de medalii.
- Nu a dispărut gimnastica, trece printr-un moment mai greu. Și dacă nu suntem atenți, mai dispar și alte sporturi. Au dispărut luptele, boxul, a dispărut industria constructoare de nu știu care în România și viața merge înainte. Presiune? Presiune a fost mereu. Dacă ești bun, toți ochii sunt pe tine. Eu am plecat spre Sydney şi nu mă cunoștea nimeni. Am început să avem rezultate și apoi am intrat în centrul atenției. Evoluție și involuție, e normal.
- Româncele Chițu și Căprioriu sunt acum niște nume în judo și adversarele se pregătesc pentru ele, nu puteți nega asta.
- Cum noi ne pregătim pentru alții și alții se pregătesc pentru noi. Competiția de judo ține acum de tactică, de strategie. Noi avem noroc că avem meciuri filmate. E una din multele măsuri bune pe care, din fericire, le-a luat un român, Marius Vizer. Până acum ne dădeam peste cap să facem rost de meciurile adversarilor. Acum totul e filmat.
- Ce vă mulțumește la un concurs în afara rezultatului?
- Chiar dacă poate nu a observat nimeni cât de tare mă bucur că am învins o franțuzoaică, de exemplu. Eu știu ce stă în spatele acelei sportive, câte lucruri, ce infrastructură! Noi, fără prea mari dotări, cu niște copii extrem de talentați, cu niște calități deosebite, pe care numai noi, românii, nu le observăm. Noi nu vedem că avem copii buni, foarte deștepți, și-i lăsăm să plece la Universități în America și acolo rămân în loc să-i păstrăm aici. Avem copii buni și reușim cu puțină măiestrie să învingem adversari în care se fac investiții incomparabile cu ale noastre!
- Judoul e o federație care a avut cât de cât condiții, nu?
- Abia ne târâm până la sfârșitul anului, vorbim de bugete, de federații bogate și sărace! Pe dracu'. Nu au probleme rușii, care au buget nelimitat la judo, nelimitat! Eu am luat două medalii la Londra, cu judoul, și nu am simțit nicio îmbunătățire în viața lotului meu. Aceiași bani vin, aceeași medicamentație. Mongolia a luat o medalie și vine la o deplasare acum cu 40-50 de persoane, iar eu merg cu 4 sau 5 că nu avem bani de deplasări. O medalie câștigată a stârnit o revoluție în judoul din Mongolia. Revoluția la noi e că mă lasă în pace să lucrez. Mie nu mi-a construit nimeni nicio sală.
- 52 kilograme e o categorie exclusiv europeană?
- E o categorie mai europeană, dar contează și japonezele. Chițu are la categoria ei sportive foarte valoroase care chiar dacă nu au urcat pe podium la Mondiale, o pot face oricând la Rio. E o categorie mai echilibrată. E foarte greu să ajungi în optimi. Acolo știi că ai locul 7 asigurat, până acolo poți să zici că am fost la Olimpiadă, ai participat.
- Stați seara și vă uitați pe lista de participante, faceți țintare, vă gândiți la adversare?
- De câte ori. Mă uit și analizez. Iau sportivele. Pe asta am bătut-o, pe asta nu, în fața ăsteia am câștigat de mai multe ori, la asta am pierdut strâns. La fiecare categorie.
"Sportul nu e prioritar în România. Nu avem suport economic, nu avem suportul ăsta privat, cum există în alte țări. Statul nu mai poate să suporte atâtea priorități. Compari sportul cu învățământul, cu sănătatea, cu apărare, cu transporturile? E clar că pentru noi cel mai important e sportul, dar nu sunt absurd, suntem o mică rotiță. Noi ieșim însă în evidență. Aducem atâtea servicii României cât nu pot să aducă trei-patru ministere la un loc!"
- De ce România nu are categorii mari la fete?
- Nu vin fete. La Campionatele Naționale avem categorii cu cinci sportive. Ce selecție să faci cu cinci sportive? Categoriile mici sunt cu cele mai multe, cu 14-20 de judoka. La băieți stau mult mai bine, numeric, dar acolo apare altă problemă pe care nu am reușit să o rezolvăm. Trecerea de la juniori la seniori, când nu le putem oferi mai nimic băieților. Și nu numai la judo! Ca bărbat ești cap de familie, trebuie să întreții pe cineva. Fetele sunt mai studioase, mai fac o facultate, bărbații își caută loc de muncă, trebuie să aibă bani!
- Alte țări cum fac?
- În Italia, de exemplu, sportivii de interes sunt angajaţi la pompieri, la garda de finanțe, la poliție. Ăștia sunt oameni pregătiți, instruiți, fizic pregătiți, nu sunt proști. După activitatea de performanță, îi integrează în societate. La noi se angajează pe bază de pile. În Japonia, majoritatea sportivilor sunt pompieri, polițiști. Un polițist care nu a făcut sport niciodată aleargă mai bine decât sportivele mele? Păi sportivele mele îi bat pe jumătate din polițiștii care ies pe stradă. Ar trebui să vină să se roage de mine să le angajeze în Ministerul de Interne. Ar rezolva atunci treaba sportului românesc printr-o lege dată. Noi nu găsim soluții la nimic.
- Trei sportive. Caracterizați-le pe fiecare în câteva cuvinte!
- În câteva cuvinte nu pot!
- Mai multe atunci!
- Monica Ungureanu o cunoaște lumea cel mai puțin, pentru că a trecut prin niște momente grele. A dovedit o voință de fier la problemele de sănătate avute. A crescut la umbra unui copac uriaș, Alina Dumitru. Voință, perseverență, disciplină. De voință depinde totul. Ea o are. Autodepășirea și voința sunt două din calitățile ei. A tras cu dinții să se califice la Jocurile Olimpice.
- Andreea Chițu?
- Andreea e sportiva pe care și-ar dori-o orice antrenor. Nu e sportivul care face tot ce-i spui tu! Are o personalitate foarte puternică. Am avut întotdeauna o bună colaboratoare. E o profesionistă.
- Corina Căprioriu?
- Răstoarnă orice munte dacă ea vrea. Genul de sportivă care se concentrează extraordinar, dar atunci când vrea ea. Trebuie să știi cum să o ei. Ea e foarte sinceră și-ți spune clar în față: "Nu fac treaba asta!" Știi la ce te aștepți. E mai periculos unul care spune da și face ce vrea el. E un om excepțional, a existat un frecuș tot timpul între noi, dar un frecuș benefic.
"Judoul e ca o problemă de matematică la care trebuie să găsești formula de a-ți învinge adversarul. Și e și contracronometru!"
{{text}}