Stranieri

VIDEO OFICIAL Florin Andone se va duela cu Messi și Cristiano din sezonul următor! Detaliile mutării și reacția jucătorului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 26 iulie 2016

Atacantul Florin Andone va evolua în La Liga din sezonul următor, după ce astăzi a fost oficializat transferul său la Deportivo.

Deportivo va plăti aproximativ patru milioane de euro pentru transferul românului, care are un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane.

"Pentru mine era foarte important să joc în Primera Division în sezonul viitor. Președintele Cordobei a înțeles că era cel mai bine pentru mine, pentru a crește ca jucător și ca persoană.

Am venit cu intenția de a evolua, de a fi mai bun zi de zi. Le mulțumesc celor de la Deportivo pentru acest efort (n.r.financiar), dar e vorba și de ambiție personală, nu resimt presiune din cauza sumei de transfer", a spus jucătorul de 23 de ani, conform riazor.org.

Deportivo la Coruna a încheiat sezonul trecut pe poziția a 15-a în Primera, la un punct în urma formației antrenate de Costel Gâlcă, Espanyol și la patru puncte în fața lui Rayo Vallecano, prima echipă aflată pe loc retrogradabil.

21 de goluri
în 36 de meciuri a înscris Florin Andone în ediția precedentă de Segunda Division, fiind al doilea în clasamentul golgeterilor 

Andone a publicat în urmă cu câteva zile un filmuleț în care arată cum se pregătește pentru noul sezon.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.