Jugurtha Hamroun nu s-a dus la antrenamentul Stelei de sâmbătă și a fost exclus din lot, fotbalistul precizând că a avut probleme personale de rezolvat în Franța.
Acest lucru i-a enervat pe Laurențiu Reghecampf și Gigi Becali, patronul Stelei făcându-l praf pe mijlocașul de 27 de ani, despre care a spus că a venit cu femei în cantonament.
Bogdan Stelea, fostul portar din Generația de Aur, nu e însă de acord cu spusele lui Gigi Becali și-l critică pe acesta.
"Nu e normal ce a făcut Hamroun. Nu mi se pare elegant nici ce a făcut patronul Stelei să iasă și să vorbească despre Hamroun așa. Astfel de amănunte se discută în bucătăria internă, nu la televizor", a declarat Stelea la Dolcesport.
"Hamroun a adus o gagică în cantonament. Am zis că nu vă spun, dar v-am zis. A băgat-o pe geam, nu știu pe unde a băgat-o. La el nu contează, face ce vrea. A început să plângă și mi-a zis că nu vrea să audă taică-su de problemele pe care le are la Steaua" Gigi Becali la Digi
{{text}}