Stranieri

După Pițurcă, un alt antrenor român este în cărți pentru a deveni selecționerul Belgiei » Tehnicianul și-a depus CV-ul la Federație

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 27 iulie 2016

Belgia, echipă clasată pe locul 2 în clasamentul FIFA, s-a despărțit de Marc Willmots după ce a fost eliminată în sferturile EURO 2016.

Acum, belgienii caută un nou selecționer, iar presa din Belgia  anunță că pe listă se află și Ladislau Boloni.

Românul și-a depus CV-ul pentru a fi luat în calcul, dorind o revenire în fotbalul belgian. În vârstă de 63 de ani, Boloni a antrenat în Belgia pe Standard Liege, în sezonul 2008-2009, câștigând campionatul.

De-a lungul carierei, fostul selecționer al României a mai antrenat la Nancy, Sporting, Rennes, AS Monaco, Al-Jazeera, Al-Wahda, Lens, PAOK, Al Khor și Al Ittihad.

Presa din Arabia a scris săptămâna trecută că Pițurcă se află pe lista șefilor fotbalului belgian.

BELGIA CAUTĂ SELECȚIONER PE SITE

În plus, arabii scriu că Pițurcă mai este dorit de două cluburi din Arabia Saudită.

După demiterea lui Wilmots, federația din Bruxelles a lansat un casting pe site-ul oficial. Se cere un profil explicit, atestat de rezultate, deadline-ul fixat fiind pe 31 iulie.

Potrivit La Derniere Heure, profilul cerut e clar și caracteristicile noului tehnician trebuie detaliate în nota redactată: "Experiență, să fi obținut rezultate în fotbalul mondial, să dețină atestate pentru cunoștințele tactice și capacitatea de a transfera jucători de top și pentru a lucra cu experți de vârf. Să fie un bun comunicator, să se adapteze activității într-o organizație, în colaborare cu o structură comercială, financiară și managerială. Iar dacă vă încadrați, nu ezitați să ne contactați"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.