Liga Campionilor

FOTO și VIDEO » Început entuziasmant, rezultat dezamăgitor » Astra a remizat cu FC Copenhaga, la debutul în Ligă

+11 Foto
Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 27 iulie 2016

Astra a remizat cu FC Copenhaga, în prima manșă a celui de-al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor, scor 1-1.

FINAL » Astra - FC Copenhaga 1-1 (VIDEO/liveTEXT)
Au marcat:
Teixeira '7 / Delaney '64

Campioana României a deschis rapid scorul, în minutul 7. Boudjemaa a trecut spectaculos de apărarea danezilor și i-a pasat decisiv lui Teixeira, în apropierea punctului de la 11 metri. Portughezul a reluat din prima, fără nicio șansă pentru Olsen.

Astra s-a apărat foarte bine și le-a pus probleme pe contraatac danezilor, care au amenințat poarta prin căpitanul Delaney, al cărui șut din interiorul careului a trecut peste poartă.

FC Copenhaga a ratat o mare ocazie pe finalul primei reprize, la un corner la care Lung a ieșit greșit și nu a reușir să rețină. Danezii au reluat spre poartă, dar mingea a fost respinsă în corner de Geraldo.

Astra a început în atac a doua repriză, însă campioana Danemarcei a echilibrat situația și a reușit egalarea în minutul 64, prin Delaney. Căpitanul formației daneze a trimis mingea în plasă cu un șut din interiorul careului, după o pasă primită de la noul-intrat Falk.

Copenhaga putea trece în avantaj în minutul 79, dar Verbici nu a reușit să reia centrarea primită de la același Falk.

Giurgiuvenii vor juca meciul retur la Copenhaga, miercurea viitoare.

Echipele de start:

Astra: Lung jr. - Vangjeli, Fabricio, Geraldo, J. Morais - Takayuki (De Amorim '72), Fl. Lovin, Boldrin - Boudjemaa (Săpunaru '59), D. Niculae, Teixeira
Rezerve: Gavrilaș, De Amorim, Oros, Al. Stan, Boubacar, Săpunaru, D. Florea
Absenți:  Alibec (accidentat)
Antrenor: Marius Șumudică

FC Copenhaga: Olsen - Ankersen, Zanka, Johansson, Augustinsson - Verbici (Amankwaa '80), Delaney, Kvist, Toutouh (Falk '61) - Santander, Cornelius
Rezerve: Andersen, Antonsson, Pavlovici, Remmer, Gregus, Falk, Amankwaa
Absenți: -
Antrenor: Stale Solbakken

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.