Marius Lăcătuș l-a lăudat pe Nicolae Stanciu și crede că fotbalistul ar face bine să rămână la Steaua și în acest sezon.
"Mi-a plăcut cum a jucat Stanciu aseară. De talentul său se vorbește de foarte mult timp. Totuși cred că el va trebui să fie mai constant, el este un jucător foarte bun, are evoluții bune, dar este inconstant. În momentul în care va fi mai constant, va deveni un jucător de bază pentru echipa națională.
Eu cred că nu e momentul ca Stanciu să plece. El poate ajuta echipa să obțină performanțe și mă refer aici la calificarea Stelei în grupele Champions League.
M-a surprins în mod plăcut cum a abordat Steaua meciul, și tactic, și tehnic. Cred că a abordat jocul foarte ofensiv, a avut și o perioadă mai puțin bună, dar în rest a contracarat foarte bine tot ceea ce încercau oaspeții. Până la urmă, cred că rezultatul este echitabil”, a declarat Marius Lăcătuș la Digi.
{{text}}