Stranieri

Fără victorie la Kuban după 4 etape în liga secundă, Dan Petrescu solicită urgent întăriri: ”Îmi trebuie 2-3 atacanți străini”

Articol de Daniel Scorpie  —  Friday 29th of July 2016 12:00

A doua aventură la Kuban nu a început deloc bine pentru Dan Petrescu.

Dacă în primul sezon în Rusia a reușit promovarea, câștigând campionatul ligii secunde în 2010, antrenorul român e mai aproape acum de coada clasamentului, după noul egal de miercuri, 1-1 cu Tosno, la Krasnodar.

Cu doar 2 goluri marcate, "Bursucul" a intrat un pic în panică și cere urgent întăriri: "Cu excepția a 3 jucători, toată echipa e nouă față de sezonul trecut. Ne trebuie timp pentru omogenizare și ne lipsește eficiența. Degeaba ne creăm destule ocazii dacă ratăm mult. Aș vrea 2-3 străini în atac. Problema e că cei buni sunt foarte scumpi și ne permitem numai unii cu raport bun calitate-preț. N-am abandonat deloc ideea promovării, dar pentru moral ne trebuie cât mai curând o victorie".

3 remizeși un eșec are Petrescu la Kuban, aflată pe locul 17 din 20. În 2010, Dan pornise cu 14 puncte în 6 runde, fără gol primit

"Deși am antrenat mulți ani în străinătate, cel mai bine mă simt tot în Rusia. Atât în planul muncii, cât și al relațiilor cu oamenii de aici"
Dan Petrescu, antrenor Kuban

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.