Liga 1

Lovitură dură primită de Becali! Steaua redevine FCSB? "CSA a fost și este singura care deține un drept legitim asupra numelui Steaua"

FOTO: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 31 July 2016

Războiul dintre Steaua și Armată este departe de a se termina. Astăzi, a apărut motivarea sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti a respins cererea lui Becali de a anula marca Steaua, aflată în posesia Armatei.

Potrivit documentelor, Tribunalul București arată că Becali a cerut permisiunea Armatei pentru a folosi marca Steaua, dar nu a primit-o. Totuși, acesta a înregistrat-o cu "rea-credință" și a folosit-o ilegal. Astfel, Armata este singura care are dreptul de a folosi numele Steaua, conform ProSport.

"În condiţiile în care Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti deţinea încă din anul 1996 dreptul legitim asupra mărcii care conţinea elementul verbal Steaua Bucureşti, iar în ceea ce priveşte sigla, era titulara mărcii notorii (a cărei anulare se solicită), în contextul în care FCSB a solicitat acordul de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti pentru a îşi înregistra marca 61735, iar aceasta nu i l-a acordat, ulterior reieşind că FCSB a depus cu rea-credinţă marca la înregistrare şi a fost anulată printr-o decizie a ICCJ, reiese concluzia că Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a fost şi este singura care deţine un drept legitim asupra numelor Steaua Bucureşti, Steaua şi asupra siglei ce face obiectul mărcii nr. 72827" se arată în motivarea instanței

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a notificat FC Steaua București, echipa de fotbal condusă de Gigi Becali, că e obligată să plătească suma de 36.826.310 euro în următoarele 30 de zile.

Suma reprezintă contravaloarea prejudiciului pe care Gigi Becali l-ar fi cauzat CSA în perioada în care a folosit ilegal marca Steaua (2004-2014).

"Nu am primit nicio notificare. Din moment ce nu există o hotărâre judecătorească... Eu am notificare, de acum două zile, dar în sens invers, că pot folosi. Din moment ce hotărârea de la Registrul Comerţului spune că noi, Steaua Bucureşti, deţinem palmaresul de 15 ani... În altă ordine de idei, aceste 37 de milioane de euro, pentru ce să îi dăm? Să zicem că avem deja un exemplu al celor de la Rapid, care sunt aproape morţi ca echipă, care se desfiinţează pentru patru milioane de euro" Gigi Becali, vineri, la Digi

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.