Marian Drăgulescu și Andrei Muntean intră în sala de antrenament, de fapt, o hală imensă în care spațiile sunt delimitate cu pereți subțiri și albi.
Brazilia cea colorată a rămas fără inspirație aici, doar verdele mesei de la sărituri aducând o dâră veselă. Îi urmează antrenorul Ioan Suciu și în câteva minute pot începe. Marian rămâne cu gluga hanoracului pe cap și cu mănuși, iar sub șort are iegări lungi. "Îmi țin de cald!", explică el. Sistemul de aer condiționat funcționează aproape de maximum, aerul e ușor tăios, iar Drăgulescu a venit în Brazilia deja răcit. A început însă tratamentul cu un antibiotic puternic și speră să fie bine la momentul intrării în concurs.
Tocmai de aceea și antrenamentul e împărțit în etape. Sosit vinerea trecută la Rio, el a luat lucrurile treptat, acomodare, adaptare, reîmprietenire cu aparatele pe care le știe de la Preolimpicele din aprilie. În plus, în sala de antrenament, nefiind pe podium, acestora le lipsește o anume elasticitate, sunt ceva mai rigide. Aleargă puțin pe covorul de la sol, scuturând brațele, apoi își face măsurătorile pentru sărituri. În fine, hanoracul a rămas deoparte. Sprinturi spre masa verde, milimetri de ajustat, salturi de încălzire... Rutina necesară, înnebunitoare privită din afară, dar care hrănește patima cea bună.
Mentor pentru Muntean
Trage cu grijă aer pe nas, tricoul roșu s-a împodobit cu mici flori de transpirație. Alături, Andrei își face programul său, la bustul gol. Spre final, pune o pungă cu gheață pe umărul drept dureros. Ioan Suciu vorbește despre relația extraordinară dintre cei doi gimnaști români, ce mult înseamnă pentru mezin să-l aibă pe Drăgulescu alături. "Și noi eram în competiție", spune el, referindu-se la perioada cea mai bună a gimnasticii masculine românești, când Urzică, Drăgulescu și Suciu însuși ajungeau la bronzul olimpic pe echipe, în 2004. "Era însă ceva pozitiv, în sensul progresului. La ei e altfel, prietenie, și e grozav fiindcă Andrei are ce învăța de la Marian. E ca un mentor pentru el. De aceea, Drăgulescu trebuie să rămână în gimnastică, antrenor, sportiv, pentru că știe atâtea lucruri și știe și cum să le împărtășească".
Trei aparate
Ceva mai încolo, multiplul campion mondial și european face câteva gigantice la bara fixă. "O să încep concursul cu o bară mai lejeră, ca să fiu încălzit, să nu intru prea brusc la celelalte aparate", explică el. Adică solul și săriturile, punctele lui forte. Marian e familiarizat cu sala de concurs. "Aparatele sunt bune, poate doar culorile deranjează puțin la sărituri. Sunt numai nuanțe de verde și la trambulină, dar, mai ales, la masă și îți fuge privirea. Mă obișnuisem, de atâta timp, cu masa roșie, dar asta e, trebuie să mă adaptez", spune Drăgulescu.
Se încheie sesiunea, băieții pleacă, Ioan Suciu mai rămâne un pic. Cât să spună, cu un zâmbet enigmatic: "Toată lumea tresare când aude numele de Drăgulescu. Le impune respect, și la 35 de ani. Și nu știu la ce să se aștepte de la el. Asta e marea necunoscută, poate veni oricând și cuceri medalia de aur". Marea necunoscută și marele lui atu.
Citește și
- Corespondență din Rio de la Cătălin Tolontan: FOTO Pe urmele lui Stefan Zweig în Brazilia (II). Un drum la Petropolis, orașul de unde scriitorul a trimis ultima declarație de dragoste pentru Europa
- Cătălina Ponor își dorește să încălzească finalele de la sol și bârnă printr-o calificare în primele 24 de gimnaste complete: ”Vreau finala și la individual compus!”
- În concursul olimpic de tenis de masă, europencele sunt prezențe insolite, în mare inferioritate în fața asiaticelor: ”Parcă am venit la Naționalele Chinei”
{{text}}