Sporturi   •   Jocurile Olimpice 2016   •   ATLETISM

O rusoaică declară război IAAF » Motivul pentru care i s-a interzis să participe la Jocurile Olimpice: "E ridicol!"

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 06 august 2016

Atleta Yelena Isinbaeva trebuia să fie portdrapelul Rusiei la Jocurile Olimpice din Brazilia, însă sportivei de 34 de ani i-a fost interzis să participe la Rio.

Rusoaica a postat pe contul său de Instagram un mesaj dur la adresa IAAF (Federația Internațională de Atletism) pe care o acuză că nu a lăsta-o să participe la JO din cauza faptului că e din Rusia.

"Dragi prieteni, astăzi a devenit în sfârşit clar pentru mine de ce IAAF nu mi-a permis să particip la Rio. O să râdeţi, dar nu e deloc amuzant, ci foarte trist. WADA (n.r. Agenția Mondială Antidoping) şi IOC (n.r. Comitetul Olimpic Internațional) nu au nicio probă prin care să mă acuze. IAAF nu are nicio probă prin care să mă acuze de dopaj, pentru că nu am făcut niciodată aşa ceva în întreaga mea carieră. Singura problemă e că în ultimii 2 ani am trăit şi m-am antrenat în Rusia.

Dumnezeule, e ridicol! Alţi atleţi se pot antrena fără probleme în ţările lor, eu trebuia să-mi părăsesc familia şi antrenorul pentru a putea participa la Jocurile Olimpice. IAAF nu are nicio probă nici împotriva Dariei Klishina, dar ea poate participa la Rio pentru că în ultimii trei ani a trăit şi s-a antrenat în Statele Unite ale Americii. E o decizie nedreaptă.


Preşedintele IAAF nu a dat niciun răspuns clar la întrebarea de ce Isinbaeva e descalificată. Este complet ignorată această întrebare. Nu există transparenţă, nu există răspunsuri, dar eu nu voi renunţa. Mă antrenez în continuare şi sper ca această nedreptate să se încheie cât mai repede", a fost mesajul lui Isinbaeva.

266 de sportivi

are delegația Rusiei la Jocurile Olimpice de la Rio

Citește și: Corespondență de la Rio » Lungul drum către medalii » Cât de dificili sunt adversarii și traseul românilor până la podium?

Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.