Jocurile Olimpice 2016

Ana Maria Popescu sare în apărarea fetelor de la handbal: "Comentariile, acuzele și injuriile «specialiștilor de pe canapea» te șochează prima dată, apoi te obișnuiești!"

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 09 august 2016

Ana Maria Popescu (fostă Brânză), medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008), le-a luat apărarea handbalistelor românce după înfrângerea rușinoasă suferită în fața Braziliei, 13-26.

Scrimera a urmărit din tribune meciul de handbal, iar la final a publicat un mesaj pe facebook, în care critică atitudinea unora dintre suporterii români și le încurajează pe jucătoarele de handbal. 

"Comentariile, acuzele și injuriile «specialiștilor de pe canapea» te șochează pentru prima dată apoi te obișnuiești!

Am fost astăzi în sală la meciul colegelor de la handbal și pot să spun doar atât: vă înțeleg, fetelor! Știu prea bine cum e să simți că tu dai totul și din exterior să se vada «că n-ai chef». Să încerci orice e posibil și să nu intre. Da, se întâmplă tuturor asta, chiar și celor mari.

Probabil Andreei Chițu nu i s-au uscat lacrimile de ieri și astăzi Corina este în aceeași situație. După 4 ani de muncă... câteva minute și o secundă pot spulbera totul!

Dar pe lângă toate astea să știți că suntem tot noi, cei care am obținut medalii europene și mondiale în ultimii patru ani (mă scuzați, «turnee amicale». Așa cum au ajuns să fie numite în aceste zile)", a scris sportiva.

Ana Maria Brânză a pierdut șansa unei medalii individuale, însă va concura și la proba pe echipe.

1928este ultimul an în care România nu a obținut nicio medalie la Jocurile Olimpice. Ediția din acel an s-a desfășurat la Amsterdam.

Save

Save

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.