Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Astra s-a decis să-i dea Stelei pe Boldrin și De Amorim » Becali a dezvăluit ce s-a întâmplat la negocieri

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 09 august 2016

Steaua a ajuns la un acord cu Astra în privința transferurilor lui Fernando Boldrin (27 de ani) și William de Amorim (24 de ani).

Giurgiuvenii i-au cerut Stelei 1,1 milioane de euro, însă formația roș-albastră a oferit cu o sută de mii de euro mai puțin. Până la urmă Astra a acceptat un milion de euro pentru cei doi jucători, anunță Digisport.

Totuși, tranzacția a căzut pentru un moment din cauza salariilor jucătorilor. Steaua le-a oferit salarii lunare de 10.000 de euro lui Boldrin și De Amorim, însă aceștia au refuzat categoric.

"Ne-am înțeles cu Astra pentru 1 milion de euro, dar jucătorii vor 13 mii de euro pe lună şi câte 50.000 de euro la semnătură și eu nu le dau atâția bani. Dacă vor 10-11 mii de euro pe lună bine, dar eu nu le dau 13 mii, cât vor ei. Mai au timp să se răzgândească. Pe Alibec, Astra nu vrea să-l dea", a spus Gigi Becali, conform aceleiași surse.


Interesant e că jucătorii vor intra în ultimele 6 luni de contract și vor putea negocia cu oricine. Acum, Astra speră ca Gigi Becali să pluseze la salariile celor doi fotbaliști pentru a-i putea vinde, ținând cont de problemele financiare cu care se confruntă campioana României.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.