Telenovela transferurilor lui William de Amorim și Fernando Boldrin s-a încheiat! Cei doi au ajuns la un numitor comun cu Steaua și Gigi Becali a anunțat când vor semna contractele.
"La ora 21:00 am bătut palma cu băieții! Au acceptat toate condițiile, am fost și eu de acord cu ce au mai vrut ei și ne-am înțeles.
Vineri dimineață trebuie să mai meargă să facă două controale, unul la inimă și unul la genunchi, apoi semnăm contractele! Și-au dorit să vină la Steaua, acum să dea drumul la treabă", a declarat Gigi Becali pentru GSP.ro.
Motivul pentru care cele două părți nu se înțeleseseră până acum e că Gigi Becali le-a oferit câte 10.000 de euro salariu pe lună, dar jucătorii au solicitat câte 100.000 de euro la semnătură, inclusiv cei 50.000 de om, restanțe financiare, pe care îi mai aveau de luat de la Astra.
"Sunt fericit că am ajuns la Steaua, un club mare din Europa și consider că orice fotbalist care evoluează în România s-ar simți la fel ca mine să semneze cu această echipă, să se lupte pentru trofee și să evolueze în cupele europene. Sper să am evoluții bune și să nu dezamăgesc conducerea, antrenorii, noii colegi și suporterii Stelei" Fernando Boldrin pentru Steauafc.com
1.000.000 €vor plăti roș-albaștrii pentru cei doi jucători
{{text}}