Fotbal   •   Liga 1   •   CHIAJNA

Să vină vedetele! După ce a dat lovitura cu Milevski & Obodo, Chiajna vrea să mai aducă doi jucători cunoscuți

Articol de Ionel Luţan   —  vineri, 12 august 2016

Ilfovenii vor să realizeze transferul lui Kapetanos și Papasterianos, după modelul Milevski & Obodo de anul trecut.

Emil Săndoi este nemulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție acum la Chiajna și a cerut întăriri conducerii, în special în atac și la mijlocul terenului, unde și-i dorește pe fostul atacant al Stelei și al lui CFR Cluj, Pantelis Kapetanos, 33 de ani, și pe mijlocașul defensiv Manolis Papasterianos, de 28 de ani.

Cei doi fotbaliști ar primi salarii de 6.000 de euro, plus bonusuri. Acum, Săndoi se bazează în atac doar pe serviciile lui Marius Pena, 31 de ani, și pe tânărul Robert Răducanu, 19 ani, iar la închidere îl are doar pe Bruno Madeira, în vârstă de 31 de ani.

Kapetanos și Papasterianos au rămas liberi de contract după ce și-au încheiat înţelegerile cu echipa din prima ligă grecească, Skoda Xanthi, unde antrenor este Răzvan Lucescu.


Ilfovenii au fost convinși sezonul trecut că experiența unor jucători precum Artem Milevski, 31 de ani, sau Christian Obodo, 32 de ani, a ajutat echipa să rămână în Liga 1, cei doi fiind cei mai buni jucători din retur ai "vulturilor", și vor să încerce aceeași strategie.

450.000 €este cota de piața a lui Papasterianos, conform site-ului transfermarkt.de

15goluri în 70 de meciuri pentru Skoda Xanthi a înscris Kapetanos

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.