Liga Campionilor

Steaua - Manchester City și două informații foarte utile pentru fanii vicecampioanei care și-au cumpărat bilete la meci!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 12 august 2016

Marți, 16 august de la ora 21:45 pe Arena Națională, Steaua va juca meciul tur din play-off-ul pentru Champions League. Partida cu Manchester City va fi în direct pe DolceSport și ProTV, dar și live-text pe gsp.ro.

Gazeta vă prezintă astăzi trei informații extrem de importante pentru fanii care vor să meargă la meci

1. A început livrarea tichetelor

Firma Ascend NetSolutions, cea care se ocupă cu vânzarea tichetelor la meciul cu Manchester City, a început deja livrarea biletelor. "De miercuri dimineață se lucrează la turație maximă, inclusiv noaptea, iar biletele comandate online au început să fie livrate încă din cursul zilei de miercuri. Acestea ajung în 24 de ore la cei care le-au comandat pe site! Să sperăm că nu vom avea foarte multe retururi", spun oficialii siteului biletesteaua.ro. Toate tichetele comandate se livrează prin curier, iar taxa de rezervare și curierat este de maximum 30 de lei per comandă. Plata s-a putut face prin card în momentul lansării comenzii sau la ridicarea de la curier. Cei care au făcut plata cu cardul vor primi biletele, chiar dacă n-au primit niciun mail de confirmare.

2. Duminică se vând bilete și la case

Oficialii vicecampioanei au anunțat că fanii își vor putea achiziţiona tichete pentru meciul cu Manchester City și de la casele Arenei Naționale. În plus, există posibilitatea ca în ziua meciului să se suplimenteze biletele la case, din cele care vor veni retur din comenzile plasate online.

"Clubul nostru vine în sprijinul suporterilor care nu au avut posibilitatea de a-și achizitiona bilete de pe site și va pune tichetele rămase la vânzare și la Național Arena.  Casele se vor deschide duminica, la ora 12:00!", este mesajul postat de steliști. Conform organizatorilor, în total au fost scoase spre comercializare 32.000 de bilete, 3.000 au fost oprite pentru fanii "cetățenilor", iar în jur de 2.000 blocate pentru măsuri de securitate și delimitarea galeriilor între ele. Surse din cadrul conducerii au dezvăluit ieri pentru Gazetă că restul tichetelor au fost oprite la club!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.