Sporturi   •   Jocurile Olimpice 2016   •   CORESPONDENȚĂ DE LA RIO

INTERVIU LA DUBLU de la #Rio2016 » Argintul îndeplinește visul: primele reacții ale lui Florin Mergea și Horia Tecău! Cum a fost jocul contra lui Nadal și ce spun despre Tokyo 2020!

Florin Mergea și Horia Tecău, foto: Cristi Preda/GSP

Articol de Marian Ursescu, Luminiţa Paul   —  sâmbătă, 13 august 2016

"Ne-am dorit să fim pe primul loc, dar până la urmă e o mare realizare pentru noi această medalie", au spus Horia Tecău și Florin Mergea, care au fost învinși în finala olimpică de dublu de spaniolii Marc Lopez și Rafael Nadal cu 6-2, 3-6, 6-4

- Ați câștigat prima medalie olimpică pentru tenisul românesc, ce înseamnă asta pentru voi?

Horia: Este o înfrângere dureroasă, am fost foarte aproape de câștigarea unei medalii de aur, dar să nu ne demoralizăm. E tot o victorie pentru noi să cucerim acest argint. Am luptat foarte mult, am muncit ani de zile, am visat mult ca să ajungem aici, să fim prezenți și să ne batem pentru această șansă. Și a fost un vis realizat pentru noi, o mare victorie personală pentru noi, pentru echipele noastre. Chiar dacă am pierdut această finală, am făcut un meci bun, unul dintre acele meciuri foarte disputate, care s-a încheiat însă mai devreme decât ne doream.



- Ce a făcut diferența într-un meci atât de dens, de încărcat, de pasionant?

Florin: Ei au început mai bine decât noi, am avut foarte multe mingi câștigătoare, dar și foarte multe greșeli neforțate și asta și-a spus cuvîntul. A trebuit să luptăm noi, să venim din spate, dar Rafa și Marc îți dau tot timpul o minge în plus înapoi. Asta a însemnat că a trebuit să ne batem pentru absolut fiecare punct. În decisiv am avut un break, dar fiecare game a fost disputat, e greu să spun acum că aș fi făcut unele lucruri diferit. Pur și simplu, am luptat la fiecare minge, unele au vrut să intre altele nu. În acele momente nu prea ai timp să te gândești și să desfaci firul în patru. Important e că am ajuns aici, e un vis realizat pentru amândoi și o victorie a tuturor românilor.



{Citește și: Cum s-a trăit o finală tensionată, decisă în câteva puncte și pierdută de Florin Mergea și Horia Tecău. Luminița Paul și Marian Ursescu scriu din #Rio2016 ce nu s-a simțit la TV}



- Parcă și norocul a fost mai degrabă de partea lor.

Horia: Nu prea îmi place să vorbesc despre noroc, câteodată e de partea ta, câteodată nu. Nu cred că s-a jucat meciul la noroc. Ei sunt o echipă care dă multe mingi înapoi, trebuie să joci agresiv, la început am greșit mai mult, apoi ne-am reglat loviturile, am mărit țintele pentru că trimiteam mult în bandă. Ne-am întors în meci, am făcut break. A trebuit să căutăm soluții, să fim noi cei care punctează pentru că altfel obțin ei controlul și au multe variante, sunt jucători incredibili din spatele terenului.



- A fost vreunul dintre ei pe care l-ați simțit mai puternic?

Florin: Amândoi au fost puternici, Rafa se mișcă extraordinar, a dat toate retururile înapoi, iar Marc tot timpul a ridicat mingea cât am fost în defensive. Mingile foarte grele aici, a fost dificil pentru noi să închidem. Am ajustat, am revenit, am luptat, asta e cel mai important pentru mine, că am reușit într-un meci de asemenea anvergură să tragem cînd lucrurile nu ne-au mers cum am vrut și să ducem partida într-un final care putea fi și de partea noastră.



- Parcă pe final ați avansat mai mult, ați venit mai aproape de fileu.

Florin: Era normal că după primul set trebuia să schimbăm ceva, să urmărim ce am făcut greșit și să nu mai repetăm. În unele momente am jucat prea mult din spate și nu am atacat când trebuia. Apoi ne-am dus peste ei, acum însă… ce să mai spunem? Au fost câteva mingi care au făcut diferența.



- Una peste alta, cum a fost experiența pe Terenul Central, finala, ceremonia, să vedeți steagul înălțat pentru voi? În comparație cu un turneu de Mare Șlem?

Florin: Pentru mine nu e comparabil cu nimic, e ceva unic. Să-ți reprezinți țara pe cele mai înalte trepte olimpice e o onoare și un privilegiu.



- Ați avut și o galerie care v-a susținut aprig aici, mulți sportivi, antrenori au fost alături de voi, au strigat "România! România!"

Horia: Au fost incredibili, i-am auzit, i-am simțit alături de noi, ne-au împins să tragem de noi, să încercăm să revenim în meci. Au fost lângă noi și în setul trei. Nu putem decât să le mulțumim. Datorită lor am simțit că suntem cumva egali cu spaniolii. A fost o experiență frumoasă, ne-am fi dorit să fim pe primul loc, dar până la urmă e o mare realizare pentru noi această medalie.



- Poate la Tokyo, în 2020?

Florin: Până acolo mai sunt patru ani, deocamdată urmează turneul de la Cincinnati. Ne-ar plăcea să fim la Tokyo și să ducem acest rezultat un pas mai departe.



Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.