Gheorghe Hagi l-a lăsat pe Florin Tănase să se transfere în această vară la Steaua pentru suma de un milion și jumătate de euro plus alte bonusuri, iar fotbalistul a debutat perfect în tricoul roș-albaștrilor.
Mijlocașul de 21 de ani a dat gol în victoria Stelei de pe terenul lui FC Botoșani, scor 2-0, și a primit nota 7 în Gazeta Sporturilor.
"N-am nici cel mai mic dubiu, e unul dintre cei mai buni din România. Cel mai complet jucător din România. A fost cel mai bun jucător U21 din România anul trecut, Steaua a plătit niște bani foarte buni pentru el. Steaua e un club puternic, un club care poate să facă aceste lucruri și poți să-i cumperi pe cei mai buni, iar Tănase e unul dintre cei mai buni din România, unul dintre cei mai compleți. Joacă toate posturile în față, a arătat și aseară.
Avea nevoie de altă echipă, care să fie mai competitivă, să se antreneze cu jucători mult mai valoroși. Sunt sigur că va ajunge la națională. Are un potențial enorm, face ambele faze, are și rezistență, are tehnică, știe și fotbal, e inteligent. Îi mulțumesc că aseară am văzut că a zis o vorbă bună de mine. Singurul gând al meu e să facă o carieră frumoasă, pentru că are un potențial foarte mare", a declarat Hagi la conferința de presă.
"Rolul nostru e să producem jucători. Mai avem 30-40 în Academie. Unii au debutat, au marcat. Sperăm să fie 4-5 cluburi din România care să investească, să cumpere, noi îi dăm"
Gheorghe Hagi
{{text}}