Se numește Daniela Druncea, are 25 de ani, 1,50 metri și 45 de kilograme și e cârmaciul de bronz al României.
"Două mii de metri foarte frumoși! S-a plecat așa cum a trebuit, celelalte echipe au pornit foarte tare, iar pe parcurs au cedat, le-a fost greu să ducă până la capăt. Fetele au fost foarte unite, și-au depășit suferințele din timpul cursei și au reușit să treacă peste momentele grele".
Așa descrie cârmaciul Daniela Druncea parcursul de bronz al echipajului de 8 plus 1. Pare un copil care se bucură de un cadou pe care l-a descoperit întâmplător, ochii îi strălucesc și zâmbește încontinuu.
A avut parte, la rândul ei, timp de mulți ani, de suferințe fizice într-un alt sport foarte greu, solicitant: gimnastica. Sportul pe care l-a practicat din copilărie. A ajuns până la lotul național, treaptă cu treaptă, și a cucerit alături de echipă medalia de bronz la Campionatele Mondiale din 2007, de la Stuttgart. Apoi a schimbat, a venit la canotaj începând cu 2009.
"În 2013 am intrat în lotul de senioare", spune Dana. Tot atunci a luat și prima medalie, aur european la Sevilla. "Pentru mine este minunat. Durerea din 2008, când n-am fost la Beijing ca gimnastă, s-a transformat acum într-o mare bucurie. Ceva de nedescris".
Încurajările dau roade
Toată cursa, cârmaciul strigă la fete, le încurajează, le dă indicații, le spune care e mersul lucrurilor. "Știu care sunt momentele lor cele mai grele și atunci le-am spus câte ceva fiecăreia în parte. Pe ultima bucată le-am strigat că suntem la bătaie pentru medalie și lor le-a fost foarte bine așa".
Într-adevăr, fetele au povestit apoi că din acele momente au simțit că barca parcă zboară. "Mă bucur că încurajările mele dau roade, e minunat să văd că echipa reacționează", se emoționează Dana.
Ce a simțit când a urcat pe podiumul olimpic? "O fericire de nedescris, deși îți aduci aminte de toate momentele neplăcute, grele. Dar e minunat să fii acolo, să vezi că toată lumea te strigă, te aplaudă!". Cârmaciul spune că a plâns mai puțin în ultimii doi ani decât colegele ei, care au tras din toate puterile.
"Au avut antrenamente foarte dure, au lăcrimat, le-a fost greu și mi-a fost și mie greu alături de ele. Dar au reușit!".
Se spune că antrenorul din barcă e cârmaciul. Dana recunoaște, modestă, dar adaugă imediat: "Eu nu am foarte multă experiență, aceasta este prima medalie importantă. Contează foarte mult să fii mâna dreaptă a antrenorului, să comunici, să te înțelegi bine cu el pentru că atunci și echipa te privește altfel, ești respectat. Așa a fost și cazul nostru".
Și mai spune ceva Dana. "Voi continua. Cârmacii nu au vârstă, pot să fie în barcă și la 40-50 de ani. Nu știu exact cum va fi la mine, dar știu că sunt în cărți pentru Tokyo 2020".
{{text}}