Jocurile Olimpice 2016

Corespondență de la Rio » Ce spune Tomas Ryde după ce România a fost eliminată în faza grupelor la Rio: "Am un contract pe care-l respect"

Articol de Marian Ursescu  —  Tuesday 16th of August 2016 12:00

Tomas Ryde vrea să continue la echipa națională a României și spune că scopul lui e să aibă grijă ca jucătoarele să nu se prăbușească

- Înfrângerea cu Norvegia scoate România din competiție!
- Asta e viața în sport. Trebuie să plătim factura acum. Am pierdut cu Angola, dar acesta este deja trecut. Dacă vorbim despre ultimul meci, cu Norvegia, am fost foarte aproape, câteva lucruri mici care i-au oferit victoria Norvegiei. Am avut ocazii de la aruncările din 6 metri...nu vreau să judec jocul acum, ambele echipe au jucat bine, a fost o presiune mare. Trebuie să ne ridicăm, să avem mai multă viteză în joc, să jucăm mai bine în apărare, să-i ajutăm pe portari în viitor.

- Sperați că Angola poate bate Spania?
- Nu m-am gândit la asta. Eu trebuie să am grijă de jucătoarele mele, să asigur că sunt într-o stare bună, că nu se vor prăbuși, că nu se simt rău, asta e jobul meu, așa că... Viața continuă indiferent ce se va întâmpla. Mâine vor avea o zi liberă, apoi vor trebui să înceapă să se antreneze din nou. Trebuie să joace la cluburile lor, vor începe săptămâna viitoare. Aceasta este viața de profesionist.

- România a pierdut calificarea din cauza înfrângerii cu Angola?
- Da. Și a celei cu Norvegia, și a celei cu Brazilia. Fiecare meci e important. E un turneu. Am pierdut cu Angola, dar dacă băteam azi, eram pe locul 2 în grupă. Au fost perioade când am jucat 6 contra 5, 5 contra 6, trebuie să fim mai eficienți când suntem în superioritate. Știu asta deja, nu e nevoie să revăd meciul. Trebuie să fim exacți în aceste situații pentru că asta schimbă jocul.

- Veți continua la echipa națională?
- Am un contract, trebuie să vorbesc cu șeful meu, să văd ce vrea și el pentru că nu e vorba doar de echipa de senioare, ci și de Under 21, Under 18, să continuăm în România, să creștem noi jucătoare. Asta e ceva pe termen lung, nu doar un meci. Ne-am calificat pentru Europenele din Suedia, după Jocurile Olimpice unele jucătoare vor renunța, trebuie să aducem altele în locul lor, e mersul normal al lucrurilor.

România la Rio 2016

  • 19-23 cu Angola
  • 13-26 cu Brazilia
  • 25-21 cu Muntenegru
  • 24-21 cu Spania
  • 27-28 cu Norvegia
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.