Într-o zi fără medalii românești la gimnastică la Rio, întrebarea e: ”Ce urmează?”. Ne mai ridicăm sau nu?
Marian își desface brațele precum o pasăre aripile. Planează curajos, cu un zâmbet puțin trist pe buze. E posibil ca el să fi știut din clipa în care a încheiat a doua săritură, chiar și înainte de anunțarea notei, că era nevoie de mai mult pentru o medalie. Sau poate a sperat. Până la urmă, a fost la egalitate ca punctaj cu japonezul de bronz, i-au departajat doar chichițele codului.
A concurat la 3 aparate. S-a calificat într-o finală. Locul 4 la sărituri.
Cătălina frământă în mâini șnurul de la acreditare. Caută să-și mențină vocea fermă, dar tremurul ușor anunță lacrimile care stau în fundal. Aveau să izbucnească doar câteva minute mai târziu.
Vorbește despre presiune, mesajele negative pe care și-a dorit să le anihileze printr-o evoluție foarte bună, terminată cu medalie. "Am vrut să le dau peste nas și n-am reușit tocmai pentru că am vrut prea mult", spune ea, referindu-se la acele "persoane care nu și-au dorit ca eu să fiu aici".
A concurat la două aparate. S-a calificat într-o finală. Locul 7 la bârnă.
Azi intră Andrei Muntean în finala de la paralele. După calificare, tânărul nu-și putea încorseta bucuria. Fusese obiectivul lui, îl atinsese. A concurat la 6 aparate. S-a calificat într-o finală.
Cu ei trei începe și se încheie în mod oficial gimnastica românească la Rio de Janeiro 2016.
Echipele nu s-au calificat, ratând două ocazii. Întâi la Mondialele de la Glasgow, de anul trecut, apoi concusul preolimpic din aprilie anul acesta, de la Rio.
Obișnuiți cu titluri și podiumuri, ne-a fost greu să acceptăm ratarea, deși aceasta era probabilă. Minunile au câteodată nevoie de alte minuni pentru a apărea.
"Ce se întîmplă la voi?"
Înaintea concursului de luni, e coadă la urcarea în liftul care duce la etajul 3 al Rio Olympic Arena, acolo unde se află tribunele de presă. În fața noastră e Iordan Iovcev, cel mai bun și mai longeviv gimnast bulgar din toate timpurile.
Are 43 de ani acum, e comentator al televiziunii naționale din țara vecină, dar s-a calificat și a concurat și la Londra 2012. La 39 de ani, a ajuns în finală la inele, ocupând locul al 7-lea. Ultima medalie din palmaresul său a fost cucerită în 2010, la Europene.
Intrăm în vorbă, e surprins că știu bulgară. Amintește că, pe când a stat în SUA, a locuit o vreme aproape de Valentin, fiul președintelui FR Gimnastică, Adrian Stoica. "Abia am învățat și eu câteva cuvinte", zâmbește el. "Mulțumesc, nu știu românește", spune cu accent.
Crede că Drăgulescu are șanse la medalie la sărituri, cu condiția să o facă foarte bine pe cea care-i poartă numele. Pare și un pic de solidaritate de veterani în argumentația sa. Brusc, devine serios.
"Spune-mi, ce se întâmplă la voi? De ce a ajuns gimnastica românească atât de jos?". "E o întrebare dificilă și pentru noi", îi răspund.
"Pentru că în Bulgaria știu de ce nu reușim nimic", continuă el. "Nu avem săli, nu avem tradiție, nici bani. Dar la voi nu era așa. Aveați multe cluburi, săli. Copii frumoși care veneau la gimnastică". "Nu mai sunt atât de mulți acum...", spun. "Nu e păcat?", se întrebă el.
"La anul aveți Europenele, la Cluj. O să vin, am vorbit cu Nadia, nu pot să lipsesc. E o problemă de metodă, de disciplină?", se frământă sincer. "Pentru că e nevoie de multă disciplină ca să ajungi sus și, în vremurile de azi, poate că nu sunt dispuși să muncească din greu, să facă sacrificiul. E un sport dur, fără sacrificiu nu obții nimic". Tac. El știe cel mai bine cum stau lucrurile din acest punct de vedere.
Liftul ajunge la 3. Fuge spre locul de comentator, dar înainte face semnul de Ok cu degetul mare în sus. "Țin pumnii, hai, Drăgulescu!".
Ca și în cazul lui Marian, din palmaresul lui Iordan lipsește aurul olimpic, are o medalie de argint și trei de bronz. Românul – una de argint și două de bronz. Încă un punct de tangență între cei doi.
Singurătatea campionilor
Drăgulescu a fost aproape de medalie. Spune că va continua, că va fi și la Tokyo. La 39 de ani, precum bulgarul la Londra. Gândul la aurul olimpic, la ceea ce-ți lipsește, sfidează timpul. Ori e vorba de obișnuința sacrificiului.
La cei 29 de ani ai ei, Cătălina e și ea o veterană. Izbucnește în plâns când vorbește despre aurul pe echipe al spadasinelor. Timp de secunde bune nu poate vorbi, lacrimile curg necontrolat. Ai senzația că trebuie să te retragi, așa cum face ea, câțiva pași, să ascunzi carnețelul pe care notai, să-i lași spațiu. Dar, în acele momente, ar însemna ca ea să fie și mai singură.
Pentru că asta se vede, asta se simte: singurătatea unei campioane într-un sport în care România venea mereu cu grupul, cu echipa. De aceea presiunea pe care a resimțit-o are temei, unul puternic. S-a trezit cu toate așteptările, cu toată responsabilitatea, pe umerii ei. Și ar fi trebuit s-o gestioneze numai pentru că numele ei e Cătălina Ponor. A vrut, dar n-a reușit. Singurătatea macină.
Ponor a cucerit trei medalii de aur la Atena 2004, a fost regina acelei ediții. Una la care România a câștigat titlul pe echipe, Monica Roșu pe cel de la sărituri, Daniela Șofronie argintul la sol, iar Alexandra Eremia bronzul la bârnă. Niciun pic de singurătate, dimpotrivă. Au trecut 12 ani, dar parcă vorbim de altă lume, mult mai îndepărtată. Notele încă aveau un maximum, 10,00.
Viraj spre forță
În gimnastica de azi, limita nu există decât la execuție. În ce privește nota de plecare, cea care apreciază dificultatea exercițiului, ea poate fi oricât de mare, deși cele peste 7 sunt o raritate.
Aspectul general s-a schimbat, virând din ce în ce mai pregnant spre gimnaste puternice. "Simone Biles este, la 19 ani, mult mai musculoasă și mai lată în umeri decât varianta de 14 ani a lui Dominique Moceanu", scrie Meghan O’Rourke în ultimul număr al The Atlantic, referindu-se la încercarea lui Bela Karolyi de replică americană a Nadiei, la mijlocul anilor '90.
Tot acolo se vorbește despre declinul sistemului autoritar adus din România de soții Karolyi și deschiderea SUA spre mai multe variante de antrenament. Antrenorul chinez Liang Chow nu crede în excesiv de lungile zile de muncă, în timp ce fosta campioană mondială Kim Zmeskal-Burdette a introdus ore săptămânale de yoga.
Antrenoarea lui Biles a observat că aceasta are nevoie de un pic de amuzament pentru a progresa. Sunt lucruri scrise de Dvora Meyers în cartea "The End of the Perfect 10: The Making and Breaking of Gymnastics Top Score – From Nadia to Now".
Care adaugă că SUA poate nu e un model de urmat de alte țări, ci un exemplu, mai ales pentru România și Rusia, în care diviziunea și diversificarea muncii au funcționat înspre foarte bine.
Actualul cod de punctaj, introdus în 2006, a îndreptat gimnastica spre mai mult risc, mai multă forță, în dezavantajul părții artistice. În această lume, eleganta Cătălina pare o balerină rătăcită. Avem însă, putem produce gimnaste care să facă față rigorilor fizice moderne, ale anilor 2010?
De fapt, câte gimnaste avem în total? Și câți gimnaști? În toată țara. Acei copii frumoși, cum îi numea Iordan Iovcev. Ce resurse și câtă disponibilitate de a construi un sistem nou, diversificat, adaptat, dar din care să nu lipsească "sacrificiul" invocat de fostul sportiv bulgar?
La Rio, Marian și Cătălina, lângă ei și Andrei, au purtat pe umeri toată greutatea gimnasticii românești. Cea adunată în zeci de ani. Și nu e drept.
"Ce se întâmplă la voi?". Întrebarea răsună iar și iar, ca un disc zgâriat. Cauza declinului gimnasticii românești e parte din cauza declinului întregului sport de la noi. Unul care, deocamdată, sclipește prin excepții. Iar soluțiile nu pot fi unele pe termen scurt.
Alte articole ale zilei despre JO 2016:
- Corespondență din Rio » Elisabeta Lipă povestește cum a trăit cursa de 8 plus 1 feminin: ”Pentru mine bronzul fetelor e mai mult decât atât”
- Nadia Comăneci despre presiunea la care a fost supusă Ponor: ”A dus o țară întreagă în spinare!”
- Programul zilei » Ce români evoluează azi și ce evenimente se văd la TV + Rezultatele de ieri ale tricolorilor
Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro
{{text}}