Liga Campionilor

GALERIE FOTO Gesturile făcute de jucătorii Stelei, care nu s-au văzut la TV » Suporterii au reacționat imediat

+4 Foto
Foto: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 17 August 2016

Steaua a pierdut în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor cu Manchester City, scor 0-5, în fața a 45327 de spectatori.

Chiar dacă înfrângerea a fost drastică, suporterii roș-albaștrilor și-au încurajat favoriții pe durata întregului meci. Cu 3 minute înainte de final, mai mulți fani au părăsit însă stadionul pentru a nu se îngrămădi la ieșire.

La finalul meciului, Reghecampf și-a strâns jucătorii într-un cerc la mijlocul terenului, lucru pe care obișnuiește să-l facă la fiecare meci. Apoi, antrenorul și jucătorii au dat un tur al stadionului și au fost aplaudați la scenă deschisă de suporteri.

Printre cei mai apreciați steliști au fost Niță, care a avut o evoluție fantastică în meciul de aseară, deși a primit 5 goluri, și Nicolae Stanciu. Portarul Stelei a primit nota 7 în Gazeta Sporturilor după penalty-ul apărat și alte 4 intervenții salvatoare. După aplauzele primite, cei doi jucători au fost chemați individual la salut de către fanii prezenți.

Mulți dintre suporterii care au venit la partida de aseară au anunțat că vor fi prezenți pe stadion și la derby-ul cu Dinamo. Meciul se va juca sâmbătă, de la ora 21:00.

45.327de spectatori au fost aseară pe Arena Națională

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.