Campionate

Carnibal! Pogba aproape a epuizat rezervele de carne ale unui restaurant din Manchester: ”Era să sunăm la măcelărie, să ne mai tranșeze o vacă” :)

Pogba, gata de atac!

Articol de Aurelian Botezatu  —  Thursday 18th of August 2016 12:00

Pogba aproape că a epuizat rezervele de carne ale unui restaurant din Manchester unde plătești o sumă fixă și mănânci cât poți.

Așteptat să strălucească la Manchester United, după transferul-record de la Juve, Paul Pogba face deocamdată furori în restaurantele din oraș.

Deunăzi, internaționalul francez de 23 de ani s-a înființat la un "steakhouse", unde contra unei sume fixe poți mânca oricât. Și i-a lăsat mască pe bucătari!

Pogba a achitat 25 de lire sterline, adică 29 de euro, și a început să comande. Nu mai puțin de 12 porții de carne a devorat mijlocașul lui United înainte de a-i arăta chelnerului cartonașul roșu, semn că nu mai dorește să-i fie servit nimic!

Unul dintre responsabilii restaurantului le-a mărturisit jurnaliștilor de la tabloidul The Sun că n-au mai avut niciun client care să consume atât: "Aproape că ne-a dat gata rezervele din frigider. Era să sunăm la măcelărie, să ne mai tranșeze o vacă".

Poftiți la înghețată!

Pogba a profitat și de ziua liberă pe care a primit-o de la Mourinho și s-a dus să vândă înghețată oamenilor din Manchester.

Mijlocașul în vârstă de 23 de ani a stat toată ziua să îi servească pe copiii care veneau la gelaterie și nici nu s-a ascuns de camerele de filmat.

Chiar el a insistat să i se facă o poză pentru a o posta pe Instagram și a-și invita fanii la o înghețată.

105.000.000 €a costat-o pe United transferul lui Pogba de la Juventus

13.000.000 €net pe sezon câștigă francezul la United. A semnat pe 5 ani

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.