Sporturi   •   Jocurile Olimpice 2016   •   BOX

Pedepsiţi! Arbitri de la box implicați în deciziile scandaloase de la JO au fost retrași de la delegări. Mihai Nistor a fost și el printre victime

Irlandezul Michael Conlan nu s-a sfiit să arate semne obscene celor care l-au nedreptăţit // Foto: Getty Images

Articol de Oana Duşmănescu   —  joi, 18 august 2016

Câţiva arbitri implicaţi în deciziile scandaloase de la Jocurile Olimpice au fost retraşi de la delegări. Rezultatele meciurilor controversate nu mai au însă cum să fie schimbate.

AIBA a luat decizia de a-i exclude pe arbitrii care au viciat rezultate după reacţia furioasă a irlandezului Michael Conlan, care a pierdut nemeritat în favoarea în sferturile de finală ale categoriei bantam, în faţa rusului Vladimir Nikitin.

Conlan nu s-a abţinut de la invective, afirmând că lumea boxului amator e plină de "nenorociţi şi trişori". Irlandezul i-a acuzat pe membrii AIBA de corupţie, "de la cel mai mic la cel mai mare". Conlan s-a jurat că nu va mai participa niciodată la o competiţie de amatori.

Într-un comunicat, AIBA a transmis că unele dintre deciziile date la meciuri au fost analizate cu atenţie şi că au fost luate măsuri împotriva unor arbitri.


"De la începutul JO, AIBA a oficiat 239 de lupte. Am revizuit toate deciziile şi am constatat câteva care nu s-au ridicat la nivelul aşteptat. Respectivii arbitri de ring şi judecători nu vor mai oficia la Rio. Potrivit regulamentului AIBA, rezultatele meciurilor nu vor putea fi schimbate".

Una dintre victimele incompetenţei sau corupţiei din box a fost şi românul Mihai Nistor, care a părăsit competiţia încă din primul tur, pe nedrept.

S-a mai scris astăzi despre JO 2016:


Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.