Constănțenii au fost departe de jocul excelent arătat etapa trecută, cu ASA, moldovenii par în criză totală de idei.
Cu Gabi Iancu accidentat și Florinel Coman în focurile bacalaureatului, dobrogenii au acuzat lipsa unui vârf veritabil și au suferit în atac. Jucătorii lui Napoli au profitat de anemia oaspeților și au amenințat poarta încă din minutul 11, dar Piccioni nu a ajuns la mingea trimisă de Cristea în "gura" porții. Apoi, Chițu a reușit ratarea serii după ce a trecut de apărarea moldovenilor, dar s-a încurcat în fața unui Grahovac la datorie.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Puștii lui Hagi nu au avut curaj și au părut că așteaptă la nesfârșit ordinele "Regelui". Acesta a gesticulat și a strigat la ei pe tot parcursul partidei, iar dacă ar fi fost permis, sigur ar fi intrat în teren să aibă un control și mai mare asupra jocului! Nedelcu, mijlocașul de 19 ani, și-a auzit numele în meciul de aseară mai des decât îl auzea la școală când se striga catalogul.
Din păcate pentru oamenii veniți la stadion, nici oamenii cu experiență din lotul ieșenilor nu au reușit să se regăsească după eșecul de la Craiova, astfel că plictiseala a dominat Copoul. Cristea s-a străduit cât a putut, însă a nimerit doar transversala, după o centrare a lui Bole (49), după care Grahovac a intrat în rolul eroului, respingând din fața lui Chițu (56) și Cioablă (68).
10jucători U21 a folosit Hagi în primele 5 etape, cei mai mulți dintre toate cele 14 echipe din L1
"Încă nu am dat tot ce pot la Viitorul, nu mă gândesc să plec de aici, mai am multe de învățat. Mă bucur că nu s-a văzut diferența de vârstă între cele două echipe"
Dragoș Nedelcu, mijlocaș Viitorul"Sper să reușim să ieșim din această criză, să marcăm și să câștigăm meciul următor"
Vasile Gheorghe, mijlocaș Poli Iași
{{text}}