Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - MUNTENEGRU

Probleme înainte de România - Muntenegru » Șanse minime ca meciul să se dispute pe Cluj Arena

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 20 august 2016

Primul meci al României din preliminariile Campionatului Mondial din 2018 ar fi trebuit să aibă loc pe Cluj Arena, dar starea deplorabilă a terenului le dă mari bătăi de cap oficialilor FRF.

Problemele au apărut după festivalul de muzică "Untold", care a fost găzduit de Cluj Arena. Gazonul a rămas într-o stare foarte proastă după eveniment, iar autoritățile locale par depășite de problemă, deși au dat asigurări că situația va fi remediată până la ora meciului.

Conform Dolce Sport, UEFA s-a autosesizat și săptămâna viitoare va trimite o comisie la Cluj, care va analiza și lua o decizie privitoare la locul unde urmează să aibă loc meciul.

"Este dezamăgitoare atitudinea autorităților locale, care știau cu foarte mult timp înainte de acest meci. Aceștia și-au permis să ia în derâdere un meci al primei reprezentative și să-i amăgească pe oficialii FRF că pâna la ora meciului, gazonul se va prezenta în condiții impecabile! Le-a păsat doar de Festivalul Untold și acum încearcă să dreagă busuiocul", menționează sursele Dolce Sport.


În cazul în care nu se va decide înlocuirea totală a gazonului în următoarele 48 de ore, oficialii FRF vor cere mutarea partidei de pe Cluj Arena. Până în acest moment au fost vândute 20.000 de bilete.

 Partida România - Muntenegru va avea loc pe data de 4 septembrie, de la ora 21:45.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.