Jocurile Olimpice 2016

Cea mai slabă poziționare din istorie la Jocurile Olimpice » România pe locul 47!

Foto: Reuters

Articol de Roxana Fleşeru  —  Monday 22nd of August 2016 12:00

Cu cele cinci medalii cucerite la JO de la Rio, țara noastră s-a situat între primele 50 din 78 de alte state care au obținut distincții. E cea mai slabă poziționare din istorie.

Cortina s-a tras ieri peste Jocurile Olimpice de la Rio. O ediție săracă pentru România, dacă ne raportăm la trecut. Mai mult, locul ocupat de țara noastră, 47, în clasamentul pe medalii este cel mai slab din toată istoria participărilor la JO.

Vârful a fost reprezentat de ediția din 1984, de la Los Angeles, când am urcat pe poziția a doua, iar reperul de jos era până acum Londra 2012, când am fost pe 27.

Peste țara noastră au fost țări ca Uzbekistan, 21, Iran, 25, sau Coreea de Nord, 33. Dintre vecinii României, cel mai bine s-a clasat Ungaria, care a fost pe 12, având 15 medalii, dintre care opt de aur. Ucraina a fost pe 31, cu 11 medalii, dar doar două de aur. Serbia a adunat opt, având tot două de aur, în timp ce Bulgaria s-a situat sub România, pe 65, cu trei medalii, dar niciuna de aur.

Obiectivul la plecare pentru "tricolori" a fost de șase medalii. S-au obținut cinci: una de aur, una de argint și trei de bronz. Pe podium au fost SUA (121 medalii), Marea Britanie (67 medalii) și China (70 de medalii), cele mai importante sunt medaliile de aur, iar Marea Britanie a adunat 27 față de 26 ale Chinei.

S-a mai scris astăzi despre JO 2016:

Totul despre Olimpiadă: rezultate + program complet + statistici --> rio2016.GSP.ro

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.