Stranieri

Bulgarii, un model de urmat: "După eliminarea echipei în turul al doilea, patronul a investit 5 sau 6 milioane de euro"

Foto: ludogorets.com

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 24 august 2016

Claudiu Keșeru a reușit un supergol în meciul dintre Ludogoreț și Plzen (detalii AICI) și va evolua în grupele Ligii Campionilor în acest sezon.

Atacantul în vârstă de 29 de ani a vorbit despre adversarii pe care și-ar dori să-i întâlnească în grupe, dar și despre modul în care este administrată această calificare de șefii clubului bulgar.

"Mi-aș dori din prima urnă Barcelona, Real sau Bayern. Poate un alt adversar pe care mi l-aș dori este Borussia Dortmund, prin prisma suporterilor și al fotbalului pe care îl practică.

Într-o primă fază, calculul e similar cu cel din România, participarea în grupe asigură o siguranță financiară pentru viitor. Cred că participarea în Europa League e un obiectiv cât de cât accesibil.

S-au investit foarte mulți bani la Ludogoreț. Anul trecut, după eliminarea echipei în turul al doilea (n.r. din Liga Campionilor, împotriva celor de la Milsami), patronul a investit cinci sau șase milioane de euro", a spus Keșeru la Dolce Sport.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.