Nationala

FRF crede că România a fost la Mondiale în '84! Federaţia confundă turneele finale în noul colaj de la Casa Fotbalului

Articol de Justin Gafiuc  —  Thursday 25th of August 2016 12:00

Federația a pregătit pentru Casa Fotbalului un nou colaj de imagini din istoria naționalei, în care confundă însă turneele finale.

Operațiunea de coafare a Casei Fotbalului, care a început prin eliminarea tuturor afișelor cu echipa națională, în special imagini din perioada Generației de Aur, e pusă de FRF pe seama unui rebranding.

Pe lângă mesaje mobilizatoare, pe pereții de la Mogoșoaia urmează să apară un alt colaj despre istoricul "tricolorilor", care conține însă două gafe memorabile!

Pentru Euro '84 vor fi folosite trei fotografii, sub care stă scris "Campionatul Mondial Franța 1984"! Adică, în viziunea actuală FRF, Mircea Lucescu, Iorgulescu sau Boloni au reprezentat România la un turneu care, de fapt, n-a existat!

În plus, imaginea cea mai mare a colajului este dedicată lui Euro 2016, turneul legat de "administrația Burleanu", intrat în istorie prin marea rușine a înfrângerii contra Albaniei, în timp ce performanței de la CM 1994, cu parcursul până în sferturile de finală, îi e rezervat un spațiu secundar, cu fotografii sensibil mai mici.

În plus, din decorul de la Casa Fotbalului au dispărut inclusiv tricourile înrămate ale jucătorilor legendari ai României, care se aflau în sala de mese!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.