Liga Campionilor

Reghecampf ştie de ce Steaua nu i-a făcut faţă lui City: "Ne lipsește curajul!". Ce spune despre plecarea lui Stanciu

Reghe a bifat 30 de meciuri ca antrenor al Stelei în Europa, 12 victorii, 9 egaluri și 9 înfrângeri

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Thursday 25th of August 2016 12:00

Reghecampf recunoaște problemele pe care le are Steaua și spune că singura șansă a echipei în Europa e să nu dea de coloși.

- Domnule Reghecampf, iese Steaua cu capul sus din Champions League?
- Pentru mine nu este un moment de bucurie. Scorul din acest meci nu contează deloc. Mă interesează că puteam să avem parte de un rezultat pozitiv. Din păcate, ne lipsește curajul când avem posesie, când câștigăm mingea. Avem nevoie de foarte multe atingeri, dar vom crește și vom face un prim "11" care va face față în grupele Europa League.

- De ce ați vrut să menajați mai mulți jucători?
- Pentru că urmează un program foarte dificil pentru noi și am decis să intre cei care au jucat mai puțin. Important pentru noi acum e meciul din campionat cu Pandurii, trebuie să fim sută la sută pregătiți fizic și să ne impunem sâmbătă seară la Severin. Am încercat să le dau o șansă celor care n-au jucat în ultima perioadă, dar mi-am ținut și jucătorii în priză pentru partida din campionat, tocmai d-asta au intrat Popa și Stanciu pe parcurs.

- Vineri e tragerea la sorți pentru EL, ce sperați?
- Sunt formații foarte puternice în grupele Europa League. Cel mai important pentru noi și pentru fotbalul românesc e să picăm cu echipe cu care ne putem bate. Dacă dăm peste trupe foarte puternice, e extrem de greu să facem ceva. Acum așteptăm și ne dorim să facem treaba bună în Europa.

"Nu mă interesează ce face Stanciu, dacă pleacă sau nu. Nu e treaba mea, chiar nu vreau să mai vorbesc despre plecarea lui"
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.