International   •   Europa League   •   WEST HAM - ASTRA 0-1

FOTO » Calificare senzaţională pentru Astra! Giurgiuvenii merg în grupele Europa League după ce au învins West Ham

+18 Foto
Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 25 august 2016

Astra s-a calificat în grupele Europa League după ce a reuşit să câştige meciul retur de pe terenul lui West Ham, scor 1-0. În prima manşă scorul a fost egal, 1-1.

Vezi meciul liveTEXT

Alibec i-a dat emoţii lui Şumudică în minutul 37, când s-a accidentat la acelaşi picior la care a mai avut probleme, însă a revenit pe teren după câteva minute.

Campioana României a marcat unicul gol al meciului în ultimul minut al primei reprize. Teixeira a scăpat singur spre poarta englezilor şi a trimis o minge foarte bine plasată din interiorul careului.


În partea a doua a ieşit la rampă Silviu Lung jr.. Portarul a avut o intervenţie fantastică în minutul 54 la lovitura lui Calleri cu capul din apropierea careului de 6 metri. Apoi, cu un sfert de oră înainte de finalul jocului, goalkeeper-ul român a mai scos o dată un şut al lui Fletcher.

Tragerea la sorţi pentru grupele Europa League va avea loc vineri, de la ora 14:00, şi va fi în format liveTEXT pe GSP.ro.

Echipele de start:

West Ham: Randolph - Byram, Reid, Ogbonna, Burke - Nordtveit - Gokhan Tore, Obiang, Kouyate, Antonio - Calleri


Astra: Lung - Săpunaru, Geraldo, Fabricio, Morais - Ioniță, Seto, Lovin, Teixeira - Niculae, Alibec

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.