Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Înapoi unde a început totul » US Open pornește azi la drum cu tragerea la sorți. Simona Halep e favorită numărul 5

Simona Halep vine după rezultate excelente peste vară, două titluri şi o semifinală // FOTO: Reuters

Articol de Luminiţa Paul   —  vineri, 26 august 2016

Azi se face tragerea la sorţi a tablourilor de la New York, pe cel feminin Simona Halep e favorită numărul 5.

În 2013, anul în care a început ascensiunea Simonei, US Open-ul e la rândul său un reper. Primul turneu de Mare Şlem la care ajungea în săptămâna a doua, oprindu-se atunci în "optimi". Sezonul următor n-a mai fost la fel de productiv, cu turul al 3-lea, dar românca a revenit puternic în 2015, când a atins semifinala. A treia majoră din cariera ei.

Totuşi, Halep rămâne circumspectă în ceea ce priveşte New York-ul, oraşul nebun, care nu doarme niciodată. Încă îşi negociază relaţia cu el şi în acceptă în porţii măsurate. "Îmi place să stau acolo doar trei-patru săptămâni. Atât. Mai mult nu pot. Obosesc după un timp", spunea ea zilele trecute.

Admitea însă că există o creştere a simpatiei pentru metropolă din partea ei. "Acum e mai aproape de inima mea pentru că anul trecut am jucat semifinale aici. Am amintiri frumoase. Am început să-l savurez mai mult, chiar am găsit câteva restaurante interesante. O să stau la un hotel bun, o să încerc să fiu o persoană normală şi să mă bucur de fiecare moment".


Vara dă încredere

Ca favorită numărul 5, se poate întâlni cu unul dintre primii patru capi de serie, Serena Williams, Angelique Kerber, Garbine Muguruza, Agnieszka Radwanska, în sferturi de finală.

Asta în condiţiile în care nu vor apărea surprize, ceva aproape imposibil, totuşi, într-un turneu de Mare Şlem. Pe fiecare dintre ele le-a învins măcar o dată, dar contextul unui concurs major face ca lucrurile să apară într-un peisaj diferit. Mai amplu, mai apăsat de presiune, mai tumultuos.

Pe Simona o sprijină însă, la fel ca anul trecut, rezultatele bune obţinute peste vară pe hard-ul american. În 2015, atingea două finale importante, Toronto şi Cincinnati. În acest sezon, a cucerit titlul la Montréal, s-a oprit în semifinale la Cincinnati, apoi a pornit spre New York.


"Nu mă aşteptam să câştig la Montréal şi să ajung în semifinale la următorul turneu. Au fost două săptămâni bune pentru mine. Am muncit mult în sală înainte de a veni aici, aproape o lună bună de pregătire", a dezvăluit Halep.

"Mă simt puternică. Mă simt sigură cu corpul meu. Şi cred că am ajuns în acel punct în care pot să rămân şi puternică mental mai mult timp. Simt bine jocul şi cred că am atins un nivel bun al tenisului meu", a adăugat ea.

"Tactica e mai bună cu el"

După Wimbledon, au fost 13 meciuri consecutive câştigate de româncă, împărţite între zgură şi hard. O revitalizare fizică, dar mai ales la nivelul încrederii, care vine să compenseze începutul fragil de an, marcat de accidentări, probleme de sănătate şi nenumărate temeri.

Pentru această răsturnare favorabilă şi spectaculoasă, care a cuprins, de asemenea, "optimile" de la Roland Garros şi "sferturile" de la Wimbledon, Halep îl creditează pe antrenorul ei, Darren Cahill.

”Am mai multă încredere în mine pentru că el mi-o dă. Tactica e mai bună de când lucrez cu el. Îmi dă sfaturi bune despre adversare şi despre ceea ce trebuie să joc când mă confrunt cu stiluri diferite".

Astăzi, după tragerea la sorţi, Simona îşi va afla prima adversară de la US Open şi potenţialele oponente din fazele avansate. Şi va începe prin a lua lucrurile pas cu pas. După un somn bun şi odihnitor, aşa cum cer New York-ul şi munca imensă de zi cu zi.

"Merg la culcare la zece seara. Mă trezesc dimineaţa pe la 8:00 sau 9:00. Da, am nevoie să fac lucrurile acestea ca un bebeluş"

Simona Halep

Rezultatele Simonei Halep la US Open

2010 turul 1
2011 turul 2
2012 turul 2
2013 optimi
2014 turul 3
2015 semifinale
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.