Nationala

Selecționerul a decis: "Și-a dorit ca acest meci să se joace pe Cluj Arena"

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 26 august 2016

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a dezvăluit faptul că selecționerul Christoph Daum și-a dorit ca partida cu Muntenegru să se joace pe Cluj Arena.

Oficialii români au avut bătăi de cap în ceea ce privește gazonul de pe Cluj Arena, după ce pe stadion a fost organizat festivalul de muzică "Untold".

"Decizia de a organiza meciul pe Cluj Arena a fost luată ieri. În opţiunea pe care am luat-o, am ţinut cont şi de părerea domnului Daum. Ne-am consultat şi dumnealui şi-a dorit ca acest meci să se joace pe Cluj Arena.

Noi am avut permanent în vedere două obiective: să avem o suprafaţă de joc bună şi să ne respectăm angajamentul luat faţă de clujeni ca acest meci să se dispute pe Cluj Arena. De aceea am solicitat UEFA să trimită un expert în gazon natural astfel încât să avem un raport. Dacă se va ţine cont de toate recomandările zi de zi, noapte de noapte, atunci la ora jocului vom avea un gazon bun", a spus președintele FRF, conform Digi Sport.

Partida dintre România și Muntenegru va avea loc pe data de 4 septembrie, de la ora 21:45 și va putea fi urmărită în direct pe TVR și liveTEXT pe GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.