Mircea Lucescu a declarat că transferul lui Hulk la Shanghai SIPG a dat peste cap tactica celor de la Zenit și a oferit detalii legate de transferul lui Axel Witsel la Juventus.
"Hulk era un jucător extrem de important, pentru că tot jocul lui Zenit depindea de el. După plecarea lui a trebuit să schimbăm totul, și metodele de antrenament și organizarea jocului și participarea tuturor jucătorilor în faza ofensivă.
Witsel are la dispoziție două zile să se înțeleagă cu Juventus și italienii la rândul lor cu Zenit pentru un eventual transfer. Garay își dorește și el să revină în Spania, la Valencia, dar e o problemă de costuri.
Sunt jucători de valoare, pe care i-a luat Zenit acum 3-4 ani, au cheltuit enorm de mulți bani, de aceea nu au mai reușit să mai transfere pe urmă pentru că intrau în contradicție cu fair-play-ul financiar. Prin plecarea acestor jucători se eliberează și posibilitatea de a face transferuri în viitor", a spus Mircea Lucescu la Dolce Sport.
Tenicianul român în vârstă de 71 de ani a dezvăluit că va lua masa alături de Sir Alex Ferguson, în cadrul întâlnirii antrenorilor, care va avea loc în Elveția.
"Voi lua diseară masa cu Alex Ferguson, dar la noi asta e tradițional. Și anul trecut am făcut asta", a adăugat acesta.
{{text}}