International   •   Stranieri   •   BULGARIA

Merge la ȚSKA după Iordănescu? Edward a cerut să lucreze cu un oficial din Liga 1

Articol de Theodor Jumătate   —  miercuri, 31 august 2016

Răducan, încă președinte la Pandurii, ar putea ajunge și el la clubul sofiot. Presa bulgară susține că Iordănescu ar fi cerut să-l aibă alături.

În vara lui 2015, Narcis Răducan i se alătura lui Edward Iordănescu, devenind președinte la Pandurii Tg. Jiu. Acum, oficialul în vârstă de 41 de ani, nașul lui Edi, l-ar putea urma din nou pe antrenor. La ȚSKA.

De-abia numit la clubul sofiot, după ce Hristo Stoicikov, acționar la alb-roșii, s-a sfătuit cu Hagi și Gică Popescu, Iordănescu a anunțat că are nevoie de două transferuri. Apărând deja un nume în presa bulgară: Săpunaru.

"Stoicikov a anunțat că va veni un nou director"


Potrivit jurnaliștilor din țara vecină, Edi ar avea nevoie de un român și în conducerea grupării. "Răducan e foarte apropiat de familia Iordănescu, a lucrat la Pandurii împreună cu Edward și are mare experiență ca manager. E cerut chiar de noul tehnician la ȚSKA", a dezvăluit ieri agenția online Sportal, care precizează că "Hristo Stoicikov a anunțat deja într-o conferința de presă recentă că este posibil să vină la Sofia un nou director".

Dacă va semna, Răducan va colabora cu Plamen Markov, fost selecționer al Bulgariei, actualul director sportiv la ȚSKA.

8cluburi a bifat Narcis Răducan în diferite funcții administrative: Steaua, Urziceni, Oțelul Galați, Viitorul, Chiajna, Astra, ASA Tg. Mureș, Pandurii

3este locul ocupat acum de ȚSKA Sofia, cu 10 puncte în primele 5 etape (3 victorii, un egal, un eșec); lider e Dunav (13p)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.