Nationala

Noul căpitan pentru Mondiale! Spre cine se duce banderola!

Articol de Justin Gafiuc, Marius Mărgărit  —  Friday 2nd of September 2016 12:00

Selecționerul nou al României plănuiește și alegerea unui nou căpitan. Christoph Daum caută un lider pentru a-i da banderola.

Spune că, din fericire, la acest capitol are de unde alege, pentru că "avem mai mulți jucători care pot să preia această responsabilitate".

Săpunaru, acceptat de colegi

Surse federale susțin că, încă din primele ore petrecute cu jucătorii în cantonamentul pentru Muntenegru, neamțul l-a plăcut pe Săpunaru. Chiar dacă stoperul a avut un început de sezon mai ezitant, Daum s-a interesat și de calitățile sale de lider.

Cum Răzvan Raț nu a fost convocat pentru partida cu Muntenegru, selecționerul îl vede pe fundașul Astrei ca pe un foarte posibil căpitan al "naționalei" sale. În vârstă de 32 de ani, cu o bogată experiență internațională, chiar dacă nu are decât 16 prezențe printre "tricolori", Săpunaru este, se pare, preferat de mulți dintre colegii săi de la lot, dar, cel mai important, de Daum.

Surpriza Pantilimon.

"Deocamdată am vorbit cu vreo 15 jucători. Săpunaru este acceptat de colegi, dar mai sunt și alții care pot lua banderola, precum Vlad Chiricheș sau Dragoș Grigore. Voi discuta cu toți, după care vom lua o decizie", a precizat ieri Christoph Daum.

Surse din apropierea echipei naționale susțin însă că aceștia nu ar fi singurii favoriți pentru banderolă, pe lista scurtă apărând și portarul Costel Pantilimon. În vârstă de 29 de ani, goal-keeperul lui Watford se remarcă în ultimul timp printre "tricolori", inclusiv în discuțiile din vestiar.

Top 3 banderole

1. Gheorghe Hagi 65
2. Cristian Chivu 50
3. Costică Ştefănescu 43

Curs rapid cu Vassaras

Tot ieri, după antrenament, "tricolorii" au primit vizita lui Kyros Vassaras, şeful CCA, și a lui Alexandru Deaconu. Cei doi le-au ținut jucătorilor un scurt curs despre modificările regulilor din arbitraj, timp de o jumătate de oră, în care le-au arătat, inclusiv cu imagini, cum sunt sancţionate faulturile, mai ales în poziție de ultim apărător.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.