Într-un meci disputat pe teren propriu, contând pentru calificarea la CM 2018 din Rusia, reprezentativa Argentinei a obţinut o victorie la limită, scor 1-0, în faţa echipei naţionale a Uruguayului.
Singurul gol al partidei a fost înscris de Lionel Messi cu un şut din afara careului de 16m, în minutul 42 al partidei.
Deşi iniţial îşi anunţase retragerea definitivă de la echipa naţională după dezamăgirea suferită în vara aceasta la Copa America, starul Barcelonei a fost convins să revină, reuşind să-şi aducă un aport decisiv la obţinerea celor 3 puncte.
Meciul n-a fost însă unul uşor, ‘pumele’ văzându se nevoite să evolueze în inferioritate numerică întreaga repriză secundă, Paulo Dybala, atacantul celor de la Juventus Torino, fiind eliminat la capătul primei reprize pentru două cartonaşe galbene.
Victoria în faţa propriilor suporteri îi ajută pe argentinieni să urce pe prima poziţie a grupei de calificare chiar în dauna reprezentativei Uruguayului, diferenţa dintre cele două fiind de doar 1 punct.
Miercuri, 7 septembrie, Messi & Co. vor evolua împotriva Venezuelei, naţională care ocupă ultimul loc în clasamentul grupei, obţinând un singur egal în 7 meciuri disputate până acum.
{{text}}