Nationala

Adi Popa pornește optimist campania pentru Mondialul din Rusia: ”Putem câștiga grupa”

2 e numărul golurilor marcate de Adi Popa pentru echipa națională, al cărei tricou l-a îmbrăcat de 17 ori

Articol de Justin Gafiuc  —  Saturday 3rd of September 2016 12:00

Adi Popa pornește optimist campania pentru Mondialul din Rusia și e îngrijorat pentru starea gazonului pe care vom debuta contra Muntenegrului.

- Adi, duminică pornim la drumul către Mondial, care ţi se pare cel mai dificil adversar din grupă?
- Polonia a arătat şi la Euro ca o echipă foarte solidă, în faţa căreia e dificil să te impui. Are un joc consistent şi mi se pare că va fi un rival mai puternic decât Danemarca. Noi ne-am descurcat, în general, mai bine cu nordicii, le citim mai bine stilul, ne adaptăm mai rapid în faţa lor.

- Ce facem însă cu exemplul acelui celebru 2-2 de la Copenhaga, prin care am ratat în ultimul minut calificarea la Euro 2004?
- Nu cred că e rezultatul la care trebuie să ne raportăm. Amintiţi-vă că i-am bătut cu 2-0 în ultimul meci direct, în amicalul de la Bucureşti din 2014. E mai aproape de zilele noastre şi e o întâlnire care ne arată că-i putem învinge şi în campania actuală.

"Suntem deschiși la schimbare"

- Muntenegru?
- Vrem să fie echivalent cu 3 puncte. N-are rost să ne gândim acum la Polonia, la Danemarca, la Rusia. Pas cu pas, abordăm preliminariile şi poate chiar vom reuşi să câştigăm grupa! De ce nu? Avem un nou selecţioner, suntem deschişi unei schimbări de abordare, iar după ce, la Euro, am simţit pe propria piele ce înseamnă un turneu final ca atmosferă, ne dorim şi mai mult prezenţa la Mondiale. E ca în Champions League.

- Gazonul de la Cluj se anunţă ca pentru un meci de divizia secundă.
- Ar fi fost mai bine să nu ne aflăm în situaţia de a sta cu emoţii legate de suprafaţa de joc. E un detaliu vital, pentru că avem jucători tehnici, iar un gazon slab mai rău ne incomodează.

- Simți că lumea are așteptări foarte mari de la națională în era Daum?
- Suporterul român are întotdeauna așteptări mari. Am văzut că mulți credeau că o putem batem pe City și ați văzut ce-a ieșit! Îmi aduc aminte că atunci când eram și eu în tribună, veneam ca să mă bucur de efortul pe care-l făceau jucătorii pe gazon, să-i aplaud pentru determinare și dăruire. Acum, lumea s-a mai schimbat. Nu ești judecat doar după ce arăți pe teren.

"Mi-ar plăcea să joc în campionatul Spaniei. E foarte deschis, îți oferă spații, e pe gustul meu. Țin cu Barcelona, că doar are culorile tot roșu și albastru precum Steaua"
Adi Popa

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.