Liga 1

Ţălnar critică aspru politica actualilor șefi din Ştefan cel Mare: "Cât mai păcălim lumea?!"

Ţălnar a antrenat Dinamo în 5 mandate

Articol de Victor Vrînceanu  —  Monday 5th of September 2016 12:00

Fostul antrenor dinamovist crede că Dinamo nu se poate bate la campionat în acest sezon.

- Domnule Ţălnar, cum vi se pare actualul Dinamo?
- Din păcate, nu se continuă ce a început bine sezonul trecut cu Rednic. Nu doar că n-au fost aduşi jucători de valoare, dar a fost vândut și căpitanul Mevlja.

- În aceste condiții, credeţi că roș-albii au şanse reale la titlu, aşa cum doreşte conducerea?
- În niciun caz nu se bate la campionat anul ăsta! Poate să prindă un loc pe podium... și asta doar pentru că e campionatul foarte slab. Meciurile de sezonul ăsta sunt cu 30 la sută mai slabe faţă de cele de anul trecut. Cluburile vând tot ce au mai bun pentru a supravieţui. E dezastru!

"Ando n-are vină"

- Ce le lipseşte "câinilor"?
- Trebuia să fie aduşi 4 sau 5 fotbaliști de valoare, ca să te poţi lupta cu Steaua, dar "câinii" se mulţumesc cu jucători liberi de contract. Liberi vin, liberi îţi joacă! Va continua mediocritatea la Dinamo, nu se va schimba nimic. Dacă nu ai oameni de calitate, nu poţi face o trupă competitivă. Orice antrenor ai avea, dacă n-au valoare jucătorii, nu poți face performanţă. Poţi să îl ai pe bancă chiar şi pe Mircea Lucescu sau Cornel Dinu, degeaba! Rednic sau Andone, acum, nu au vină, au făcut şi fac ce pot, cu ce au.

"Să facă bani ca Steaua!"

- Totuși, atacul lui Dinamo a impresionat până acum cu Rotariu, Gnohere, Lazăr.
- Cei trei din faţă mai păcălesc lumea cu jocul lor, îţi iau ochii şi maschează situaţia reală. Oricum, sunt sigur că în iarnă vor fi şi ei vânduţi.

- Păreţi foarte dezamăgit.
- Sunt dezamăgit pentru că nu se face o treabă serioasă la Dinamo. Să se «rupă» câteva milioane de euro, să fie aduşi jucători de mare valoare, să se formeze un lot care să ia titlul şi să iasă în Europa, să producă bani de acolo, aşa cum a făcut Steaua!

"Îi mulţumim lui Negoiţă că a salvat Dinamo, dar de doi-trei ani nu se mai face nimic. Nu se construieşte nimic serios"
Cornel Țălnar

"Probabil că Dinamo va ocupa un loc de Europa, pentru că nivelul în prima divizie e scăzut, dar va fi eliminată din primul tur!"
Cornel Țălnar

5trofee a câştigat fotbalistul Ţălnar cu Dinamo: 3 campionate şi 2 Cupe

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.