Sporturi   •   Formula 1   •   MARELE PREMIU AL ITALIEI

VRUUUM de Luminița Paul » Retragere și nu prea: Button și complicatele sale planuri de viitor

Foto: skysports.com

Articol de Luminiţa Paul   —  luni, 05 septembrie 2016

Campionul mondial din 2009, Jenson Button, nu va concura la anul în F1. Dar nici nu va pleca. Împreună cu boss-ul de la McLaren, britanicul a convenit să rămână pilot de rezervă pentru următorul sezon.

Un timp de odihnă activă de care, spune el, avea nevoie, păstrând la orizont varianta de a reveni în 2018. Locul său, alături de Fernando Alonso, va fi luat de belgianul Stoffel Vandoorne.

Button va lucra la simulatorul McLaren, va fi prezent la unele curse și, promite, își va păstra nivelul de fitness. "Sunt atâtea lucruri pe care nu am putut să le fac din cauza programului. Când ești în F1, asta e viața ta", a spus britanicul. "Ca să evităm confuziile, uitați cuvântul retragere", a adăugat Ron Dennis. "Jenson e unul dintre piloții noștri pentru următoarele două sezoane".

Care, tot conform lui Dennis, a refuzat alte oferte pentru a rămâne la McLaren. Alonso, la rândul său, și-a arătat prețuirea faţă de Button: "Cel mai bun coechipier pe care l-am avut vreodată în termeni de performanță, feedback, cu inginerii, îmbunătățire a mașinii. Totul a fost grozav cu el".


"Jenson e un campion extraordinar, e în circuit de 17 ani, o perioadă foarte lungă. Încă e tânăr, sănătos și în formă", a declarat și Lewis Hamilton pentru BBC.

La 36 de ani, Button zâmbește la volan. Va mai avea însă dorința de a concura în 2018, după ce va fi gustat din timpul de odihnă? Wait and see...

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.