Nationala

Cum s-a comportat Daum la primul său meci ca selecționer al României » Fără nervi, dar și fără soluții

Articol de Marius Mărgărit  —  Monday 5th of September 2016 12:00

La primul său meci pe banca României, care a jucat haotic, Daum a încercat să ofere calm echipei, însă a dat senzația că nu poate aduce schimbarea promisă.

La imnul României, Christoph Daum s-a luat de umeri cu Rudi Verkempinck, amândoi primii din lanțul viu al băncii tricolore. L-a salutat pe omologul său, Tumbakovici s-a dus la locul lui.

Începe meciul. Daum e direct în picioare, lângă stâlpul din stânga băncii de rezerve, cu mâinile la spate, ca un portar lângă bara lui. Pare la fel de calm ca la încălzire, dar din gesturi îi simți tensiunea.

Își trece mâna stângă peste față, o bagă în buzunar, o duce la barbă, apoi iar la spate. În exterior, spre ai lui, emană doar calm. Chiar și după ratarea lui Jovetici, face doar două gesturi scurte spre fundași. "Mișcați-vă mai mult! Pasați! Pasați!", parcă le spune.

Aplaudă orice fază ofensivă

România încearcă să împingă jocul. Daum mai face un semn discret spre apărare, să avanseze. Aplaudă o centrare a lui Hoban, chiar dacă greșită. Face doar trei pași spre teren, apoi revine lângă bară.  Aplaudă iar și marea ratare a lui Andone (21).

Chiar și când muntenegrenii devin tot mai periculoși, e tot acolo, ca o înregistrare care se repetă la nesfârșit. Rar se așază pe bancă și urmărește de acolo jocul. Pare îngrijorat, dar nu o arată. E calm? E doar nepuțința de a urni o mașinărie ce se mişcă ruginit?

Primele gesturi nervoase

E minutul 35, jocul României nu se leagă. Christoph se așază nervos pe bancă și are primele gesturi mai largi, de iritare. Ascunse de reclamele care îmbracă banca de rezerve, însă au fost acolo, semn că și răbdarea nemțească are limitele ei. Discută cu Rudi.

De minute bune pare că a dispărut și niciun secund nu iese la indicații, chiar dacă "tricolorii" nu reușesc să pună presiune în careul lui Bozovici. A reapărut lângă bancă în minutul 45, dar numai câteva secunde. E pauză. Daum pleacă agale spre vestiare. E negru și maschează cu greu asta.

Viteză doar pe hârtie

Repriza a doua o începe pe bancă. E o brambureală în jocul României. Daum nu are nicio reacție, stă la cutie, tot pe bancă. Nimic din tipul pasional de la interviuri. Reapare lângă bancă prin minutul 60. La fel, sprijinit de bară, cu mâinile la piept. Nu schițează nimic nici la șutul lui Stanciu (62).

Neamțul face prima schimbare abia în minutul 70. Îl bate pe umăr pe Bicfalvi la schimbarea cu Popa, apoi se așază iar pe bancă. Adică schimbă vitezele. Și când nimeni nu mai credea, Popică trage cu sete de 1-0. Daum ridică mâinile, descătușat. Doar două minute a ținut bucuria. Jovetici a făcut 1-1.

"Tricolorii" sunt cu capul în pământ. Abia acum Christoph se dezlipește de stâlpul lui și le cere să joace, să nu renunțe, cu gesturi și aplauze. Avem penalty în prelungiri. Dar Stanciu ratează. Lipit de bara lui, Daum și ai lui ratează primul examen. Dovadă că publicul fluieră la final.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.