Manchester United o va înfrunta pe rivala din oraş, City, într-un meci contând pentru cea de-a patra etapă din Premier League. Partida se va disputa pe stadionul Old Trafford, sâmbătă, de la ora 14.30, ora României.
La capătul unui sezon dezamăgitor, pe banca celor două formaţii au apărut doi dintre cei mai titraţi tehnicieni ai momentului, Jose Mourinho și Pep Guardiola.
Rezultatele s-au văzut imediat, United și City acumulând victorii pe linie, indiferent de competiţie. Cei doi se află din nou faţă în faţă, de data aceasta în campionatul englez.
În cele 16 confruntări directe, Guardiola conduce cu 7 victorii. Una a fost o adevărată demonstraţie de forţă, atunci când Barcelona se impunea cu 5-0 în faţa Realului condus de Mou, consemnând cea mai drastică înfrângere din cariera portughezului.
"The Special One" are de partea sa numai 3 victorii, una fiind extrem de importantă. În primăvara anului 2010, pe banca Interului, portughezul învingea pe propriul teren Barcelona lui Pep cu scorul de 3-1 şi avansa în finala Ligii Campionilor, finală în care formaţia italiană avea să triumfe.
Pentru disputa de sâmbătă, componenţa formaţiilor de start va avea de suferit faţă de meciurile precedente.
"Diavolii roșii " nu vor putea conta pe Valencia, Rojo şi Romero, care vor sosi de la loturile naţionale doar cu o zi înainte, în timp ce Mkhitaryan și Lingard sunt accidentaţi. Shaw este şi el incert.
La "cetăţeni ", lucrurile stau mult mai rău. După ce Kun Aguero a fost suspendat pentru comportament nesportiv, Guardiola nu va putea miza nici pe accidentaţii Sane, Gundogan, Sagna și Kompany. Zabaleta și Otamendi , care se află în aceeaşi situaţie cu cea a conaţionalilor Romero si Rojo, vor rata şi ei disputa.
Cu o defensivă măcinată, fostul antrenor de la Bayern se vede nevoit să improvizeze, astfel că tânărul Maffeo(18 ani) va trece în flancul drept al apărării, în timp ce Kolarov va face pereche cu Stones în centrul liniei defensive. Claudio Bravo va debuta după ce a fost achiziţionat de la FC Barcelona.
Echipele probabile:
- United (4-2-3-1): De Gea- Darmian , Baily, Blind, Shaw(Smalling)- Pogba, Fellaini - Mata, Rooney, Martial- Ibrahimovic.
- City (4-1-4-1): Bravo- Maffeo(Navas), Stones, Kolarov, Clichy- Fernandinho- Sterling, Silva, De Bruyne, Nolito- Iheanacho
{{text}}