International   •   Campionate   •   CONCACAF

Blat dejucat » Un fost jucător de la Viitorul a demascat o ofertă primită de la un milionar

Bonilla, care joacă acum la Nacional Funchal, are 9 goluri în 27 de selecții pentru El Salvador

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 07 septembrie 2016

Căpitanul salvadorian Bonilla, care a jucat în Liga 1, a demascat o ofertă primită de la un milionar din Honduras pentru a pierde meciul cu Canada. Miza: 15 dolari de minut jucat!

Scandal uriaș înaintea rundei decisive pentru calificarea în faza a doua a preliminariilor CM 2018, zona Americii de Nord și Centrale (CONCACAF). Fotbaliștii "naționalei" El Salvador au demascat o tentativă de mituire, având ca scop pierderea jocului cu Canada, disputat în această dimineață!

Căpitanul Nelson Bonilla a venit la conferința de presă cu înregistrările audio în care un afacerist salvadorian, Ricardo Padilla, le-a oferit bani, ca motivație din partea unui miliardar din Honduras, a cărui identitate n-a fost dezvăluită. Propunerea de blat a fost refuzată categoric de salvadorieni.

2.700 $ la victorie, jumătate la eșec!


Jucătorii câștigau 15 dolari de minut bifat dacă meciul de la Vancouver era adjudecat de Canada cu 1-0, însă nu luau nimic în cazul unui eșec de la 2-0 în sus. Aveau și alte 2 variante prezentate de Padilla. Să-i bată pe canadieni și să-și dubleze "prima" promisă, care ar fi ajuns astfel la 2.700 $ pentru un integralist. Sau să scoată o remiză, însemnând bonus de 20 de dolari de minut jucat.

"Unii pot să vadă asta ca pe o poveste care se va lăsa cu suspendări, iar alții ca pe ceva bun. Eu nu sunt îngrijorat, aștept rezultatele investigației. Noi am vrut să fim transparenți", a spus Bonilla.

A jucat la Viitorul lui Hagi!

Bonilla a trecut și prin Liga 1. Atacantul de 26 de ani a venit liber în urmă cu 2 ani, de la Allianza Lima la Viitorul lui Hagi. În sezonul 2014-2015, salvadorianul a reușit 9 goluri în 27 de meciuri, după care a plecat în Azerbaidjan, la Zira, care l-a vândut cu 100.000 € în Portugalia.


Depindea și de mexicani

Cu 2 puncte din 5 meciuri, ultima clasată El Salvador nu mai avea nicio șansă de a prinde locul 2, ultimul care merge mai departe din grupa A. În schimb, în cazul unei victorii, Canada se putea califica dacă Honduras pierdea în Mexic (s-a jucat tot la ora 5:00), liderul cu punctaj maxim (15). La egalitate de puncte (5), Canada era avantajată de rezultatele directe (1-2, 1-0 cu Honduras).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.