Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

Replica lui Dinamo, după ce Steaua l-a luat pe Man » Andone vrea să aducă un tânăr român de mare viitor, dar mutarea e pe bani: "Ungurii vor să plătească, Dinamo nu știu"

Articol de Vlad Nedelea   —  miercuri, 07 septembrie 2016

După ce Steaua l-a adus pe Dennis Man, Dinamo încearcă să mute și ea la capitolul jucători de viitor. "Câinii" au pus ochii pe vedeta lui Daniel Oprița de la Juventus București, Iulian Carabela (20 de ani). 

Tânărul trecut pe la Viitorul, Farul și Delta Tulcea este unul dintre cei mai polivalenți jucători ai Juventusului. Este folosit de Oprița atât în spatele atacantului, cât și ca fundaș sau mjilocaș de bandă.

A ajuns în atenția mai multor echipe. Pentru semnătura lui se bate și Videoton, unul dintre cele mai bune cluburi din Ungaria.

"Este adevărat că Dinamo s-a interesat de mine. Cei de acolo chiar au luat legătura cu șefii clubului. Deocamdată nu știu mai multe detalii. În schimb, șefii lui Videoton au discutat direct cu mine, sunt foarte interesați", a zis Carabela pentru GSP.RO.


Iulian mai are 2 ani și jumătate de contract: "Într-adevăr trebuie să existe o sumă de transfer. Din ce am înțeles maghiarii vor să plătească. Nu știu ce vor face cei de la Dinamo".

Iulian Carabela a fost folosit pe 3 posturi diferite în acest sezon de Daniel Oprița și a reușit să înscrie un gol, cu Luceafărul Oradea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.